Saturday, November 21, 2020

Dreptul la rugăciune

A apărut pe sticlă arhiepiscopul Teodosie TOMITANU cel vcare a refăcut slujba de Paști și a vorbit despre procesul intentat statului român care zice el, a îngrădit drepturile la credință ale enoriașilor. Eu încă am în minte câteva scene destul de neplăcute în care apărea arhiepiscopul Teodosie TOMITANU fie legate de evenimente din facultatea de Teologie, fie despre niște proiecte cu finanțare când apărea înconjurat de alți clerici în drum spre datul cu subsemnatul la parchet.
Eu credeam că biserica este structurată cu claritate și există o disciplină în cadrul ei. Mă așteptam ca nu arhiepiscopul Teodosie TOMITANU să fie portavocea unui demers de o asemenea anvergură, ci fie purtătorul de cuvânt al BOR să spună niște lucruri, fie Sfântul Sinod să se pronunțe într-o astfel de problemă extrem de importantă. Faptul că arhiepiscopul Teodosie TOMITANU a ieșit pe sticlă și a dat startul unui demers deosebit, arată că acesta este o personalitate puternică, o voce puternică și că are obiective foarte clare. Cei ce studiază profilele au toate elementele să facă analize complete legate de viitorul arhiepiscopului Teodosie TOMITANU, știut fiind faptul că poziția de partriarh a fost dată de mitropolia Moldovei și că alegerea patriarhului este un proces de o complexitate deosebită.
Am văzut nenumărate situații în care s-a aplicat proverbul că locul nu este pentru cine se pregătește, dar nici pentru care se nimerește, ci pentru cu totul altcineva.



(21 noiembrie 2020)

No comments:

Post a Comment