Și anul acesta este tot un an ratat pentru turismul românesc, lucru care se vede din numărul turiștilor care se găsesc în stațiunile de la munte, dar și în cele de pe litoral.
Păcatul nr. 1: infrastructura deficitară care izolează practic stațiunile turistice, mai ales a celor de pe Valea Prahovei, dar și a celorlalte, căci a face triplul duratei normale pe o distanță similară, taie elanul oricărei persoane de a se deplasa pentru a petrece concediul sau o minivacanță într-o zonă pitorească. În plus, drumurile chiar și așa cum sunt de aglomerate, au o calitate îndoielnică, necesitând cheltuieli mari de mentenanță ale autoturismului după o aventură de 2.000 km prin spațiul mioritic.
Păcatul nr. 2: prețurile ridicate pentru cazare și masă, comparabile cu cele din Austria, dacă ne referim la standarde similare. O analiză pe preț identifică drept cauză dorința de a avea un profit nepermis de mare în raport cu efortul depus.
Păcatul nr. 3: lipsa de educație a personalului, care văzând dorința de îmbogățire a patronilor, practică și el la o altă scară, exact aceleași procedee, dar pe față. Așa se explică micșorarea porțiilor, servirea cu întârzâiere și înlocuirea ingredientelor, dar și umflarea costurilor din calcule direct, cu adunări în favoarea ospătarului, cu neacordarea bonului fiscal și alte furăciuni.
Păcatul nr. 4: calitatea slabă a serviciilor, concretizată prin vase nespălate, lipsa gelului și șamponului, neefectuarea curățeniei în camere, lenjerii jegoase, refolosite în mod nesimțit, întreruperea furnizării apei calde. Camerele au mobilier vechi care scârțîie, băile au vasele murdare, care curg, nereparate, nu au scurgere, mentenanța nefiind un punct forte.
Păcatul nr. 5: Mirosurile, praful și gunoaiele din stațiuni au caracterul de a descurajea chiar și pe temerari. Stațiunile dau senzația de locuri moarte, în care nu există viață. Pereții sunt scorojiți, copacii sunt lăsați în paragină, lacurile sunt pline de gunoaie și de ierburi din cauza netoaletării. Chiar și în camere de 4 stele în baie mirosul de nespălat este persistent.
Păcatul nr. 6: lipsa parcărilor face ca locurile mai căutate să fie inaccesibile. Chiar dacă există zone de interes, între cei ce leadministrează și administrația locală există contradicții insurmontabile, ceea ce izolează acele obiective și le fac accesibile numai celor care sunt foarte perseverenți. Lipsa indicatoarelor de informare, absența personalului voluntar de ghidare, adaugă alte inconveniente greu de trecut pentru cei ce-și propun să facă un turism cât de cât civilizat.
Păcatul nr. 7: absența corelației dintre calitate și preț este evidentă pentru oricine, căci un mic dejun la 4 stele unde se servește salam de cea mai proastă calitate, brânză lâncedă, margarină în loc de unt și o apă colorată pe post de cafea, chiar îl face pe turist s-o ia la goană. Am văzut un loc din Deltă unde un borș de pește cu apă de Dunăre a costat 50 lei, în timp ce în Bucureși niciodată nu a depășit 13 lei cu pâinea și ardeiul de ustură.
Toată lumea invocă neimplicarea statului. O fi și acesta un motiv din care turismul este jalnic, numai că atunci când statul se implică, turismul se cheamă turism de stat și statul bagă banul și tot statul încasează și profitul. Lentoarea procesului de privatizare, accesarea unor leșinați financiar la resursele turismului comunist în scopul revalorificării imediate, neprofesionalismul unor așa-ziși patroni, toate puse cap la cap a dus la situația de azi, pe care o văd fără ieșire în afara unui proces de naționalizare urmat rapid de o reprivatizare corectă, adevărată și profesională, nu pârâtă.
(06 mai 2018)
No comments:
Post a Comment