Thursday, May 17, 2018

Dilema mea...

În Constituția României, adoptată prin referendum în anul 2003, la articolul 1, alineatul 3 se arată:
România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
Tot ceea ce se întâmplă acum, așa-zise demonstrații care se fac, memoriile care se scriu, documentele care se scot la iveală, emisiunile tv care pun la îndoială totul, duc spre o concluzie care mi se pare deplasată, cum că în decembrie 1989 nu ar fi fost revoluție. Eu rămân la ideia că în 22 Decembrie 1989 a fost o adevărată revoluție, revoluția tinerilor.
Despre ceea ce se întâmplăeste extrem de riscant căci a nega Revoluția din decembrie 1989, înseamnă a mai face un referendum pentru redefinirea textului din articolul 1, aliniatul 3.
Sunt prea mulți care vorbesc de o lovitură de stat, fără a cunoaște exact ce înseamnă o astfel de acțiune. Revoluția este ceva complex, dinamic și are efecte cu totul deosebite pe termen lung în toată societatea românească.



(17 mai 2018)

No comments:

Post a Comment