Ionuț DOLĂNESCU este fiul lui Ion DOLĂNESCU și al Mariei CIOBANU. Îmi amintesc de acesta pe când era copil și mergea cu tăticul lui la Mamaia vara și mânca porumb fiert pe plajă. Toată lumea se uita la celebrul său tată care își alinta fiul foarte tare. Peste ceva ani, la un concert de muzică populară l-am auzit pe Ion DOLĂNESCU cântând cu orchestra dirijată de Ionel BUDIȘTEANU un cântec în caree deplângea faptul că micuțul Ionuț creștea fără mamă. Cu o altă ocazie Maria CIOBANU și ea deplângea că nu-și vede pruncul crescând. Era o luptă între cei doi foști iubiți, Maria și Ion. Ionuț DOLĂNESCU a crescut. Cântă și el asemeni părinților lui. I se organizează spectacole cu diferite prilejuri. Are o voce bună de tenor și regret că nu a cultivat-o spre a cânta operă, căci acolo succesul său ar fi fost imens. Venind în folclor după Ion DOLĂNESCU și după Maria CIOBANU, chiar dacă a apărut în câteva rânduri alături de aceștia, este foarte greu să-i depășească pentru că:
- Ion și Maria sunt foarte, foarte mari,
- Ion și Maria împreună înseamnă foarte mult,
- Ion și Maria au impus stiluri inconfundabile,
- Ionuț este doar unul și luptă singur,
- trendul este acum cu totul altul în folclor,
- producțiile pe bandă rulantă sufocă autenticul,
- canalele tv de folclor sunt orientate spre comercial.
Am văzut la tv un spectacol undeva la Calafat în care vedeta era Ionuț DOLĂNESCU. Rămân la impresia că el ar fi făcut o carieră strălucitoare în operă. El cântă. Are succes. Formează echipă cu soția lui pe scenă. Primește ropote de aplauze și este iubit. Este tot ce-și dorește un cântăreț. Aștept cu nerăbdare să ascult în viitor, melodii memorabile în interpretarea sa.
(29 mai 2018)
No comments:
Post a Comment