Monday, May 7, 2018

11 condiții de a avea o afacere de succes

La noi mai toți își doresc să se intituleze patron sau manager și nu de orice tip, ci manager general. dacă stăm și ne uităm cu atenție vedem că se vorbește de oameni de afaceri de succes. Eu mă voi ocupa doar de oamenii de afaceri de suc.ces care au afaceri cu privați și cu populația căreia fie că îi vinde produse, fie că-i prestează servicii.
Pe așa-zișii oameni de afaceri de succes care au fost de fapt profitorii unor privatizări frauduloase sau care s-au dedulcit numai la contracte cu statul nici nu-i iau în considerare, căci aceștia nici  nu-i numesc oameni de afaceri din moment ce stau la coadă la pomenile licitațiilor trucate cu statul, unde parandărătul este sfânt și obligatoriu.
Deci să vedem care sunt condițiile afacerii de succes la unul care cu banul lui, cu truda lui, se zbuciumă și-și duce viața de pe o zi pe alta, cu toate piedicile puse de staul birocratic, hrăpăreț, hoțoman, antiprosperitate și puturos.
Condiția 01: cel ce se dorește patron cu afacere de succes trebuie să se gândească că trebuie să muncească zi și noapte pentru a construi afacerea și pentru a o menține cel puțin, iar dacă dorește s-o crească, efortul lui trebuie să fie înzecit. În niciun caz nu trebuie să se culce pe o ureche cum că afacerea merge de la sine, iar el trebuie să cumpere câine și să joace table și să bea bere cât e ziua de mare.
Condiția 02: cel ce se dorește patron cu afacere de succes trebuie să respecte pe clientul lui, căci de la el vine prosperitatea afacerii. Respectul vine prin calitatea produselor și serviciilor oferite, prin punctualitate și mai ales prin vorba cu care i se adresează. O afacere de succes nu se construiește trișând și nici cu aroganță și lipsă de punctualitate. Fluctuațiile în ceea ce se discută cu clientul sunt fatale afecerii care în niciun caz nu mai este de succes, dacă un preț se specifică inițial și cu totul altul, cu mult mai mare rezultă după câteva zile sau chiar ore, fără o motivație serioasă.
Condiția 03: cel ce se dorește patron cu afacere de succes trebuie să facă totul profesional, cu meseriași de calitate care știu proceduri, care folosesc corect și cu iscusință echipamentele. Pe lângă faptul că meseriașii trebuie să știe cu adevărat meserie, să nu aibă ezitări, ei trebuie să vorbească frumos, să nu facă mizerie și să nu lase mizerie unde lucrează. Ei nu trebuie să ceară scule clientului, iar dacă cere, obliigatoriu să le înapoieze acestuia.
Condiția 04: cel ce se dorește patron cu afacere de succes trebuie să muncească cot la cot cu cei din companie, arătându-le că știe despre ce este vorba. El este omul care impune calitate, cere calitate, dar este primul care este în stare să facă produse, activități și servicii de calitate. El trebuie să stea cu ochii tot timpul pe salariații săi și să corecteze erorile acestora, căci calitatea ei o realizează în final. Clientul va fi mulțumit dacă și numai dacă produsul sau serviciul realizat este exact cum și l-a dorit el sau chiar cu mult peste.
Condiția 05: cel ce se dorește patron cu afacere de succes trebuie să știe să-și prețuiască salariații și să-i diferențieze strict după caracteristicile fiecăruia. El trebuie să dea de lucru fiecăruia pentru a le asigura salariile, dar celui care știe să facă lucruri complicate să evite să dea sarcini banale, iar celui mai puțin experimentat să-i dea la risc să facă treburi care-l depășesc. patronul nu trebuie să-și apostrofeze salariații în public. Dacă are ceva de spus s-o facă la locul potrivit și când se impune.
Condiția 06: cel ce se dorește patron cu afacere de succes trebuie să-i învețe pe salariați procedurile pe care el dorește să le aplice și să spună clar cum stau lucrurile, mai ales în ceea ce privește raporturile dintre salariați, pentru a nu avea tensiuni în echipele de lucru. Pentru el trebuie să fie clar că singurul criteriu de apreciere este volumul de muncă și calitatea muncii. Orice altă abordare miroase a zicerea, când pisica nu e acasă, dans.
Condiția 07: cel ce se dorește patron cu afacere de succes trebuie să verifice tot timpul dacă muncitorii lui aplică procedurile pe care el are pretenția că i-a învățat. Degeaba teoria se consiideră a fi frumoasă, dacă practica este jalnică să nu zic penibilă, plină de improvizații care uneori au finaluri nedorite, riscante, dramatice și cu costuri imense. Știu o situație cu un muncitor care punea termopane și fuma lângă pistolul cu care punea spuma pentru fixarea ramelor. Nu vreau să spun decât că o gaură de 2 cm a apărut în peretele încă fără glet.
Condiția 08: cel ce se dorește patron cu afacere de succes trebuie să ofere servicii complete, care să nu-l lase pe client cu ochii în soare pentru a chema pe altcineva să desăvârșească ceea ce el cu afacerea lui a lăsat neterminat. Să vorbesc aici despre montarea aerului condiționat care vine cu un fir care necesită o prelungire și se declanșează un dialog stupid între client și muncitor, iar finalul are la bază un ciubuc, căci patronul lipsit de viziune nu a inclus chestia, căreia îi corespundea și un preț pe măsură. Tot așa și la patronii de termopane care nu au zidari care să termine treaba și-l lasă pe client exact cum nu trebuie, de acesta aleargă după meseriași cu lumba scoasă.
Condiția 09: cel ce se dorește patron cu afacere de succes trebuie să se gândească să vehiculeze prețuri decente, cu profit decent, căci lumea nu este atât de fraieră încât să dea banul muncit, pe nimic. Se vorbește de produsele tradiționale, care de cele mai multe ori nu sunt deloc așa, ba chiar sunt mai proaste decât cele de la super-market. Clientul nu cumpără decât o singură dată. Asta merge în Gara de Nord, dar pentru un patron care are magazin de cartier sau într-o zonă spălată, deja își semnează falimentul.
Condiția 10: cel ce se dorește patron cu afacere de succes trebuie să se gândească la faptul că într-o afacere toată lumea trebuie să iasă în câștig. El ca patron trebuie să vândă produsele, iar clientul trebuie să cumpere acele produse pentru că servesc scopului său, dar au și raportul calitate-preț foarte bun. Am văzut patroni care s-au gândit doar la punga lor, avizi de profit fiind. Produsele oferite de ei erau de fațadă, dar calitatea era jalnică, în timp ce prețul era nesimțit de mare. Pe Dorobanți era o cafenea care făcea cappuccino la 22 lei ceașca din praf de 50 de bani. Când i-am cerut să-mi facă un cappuccino sub ochii mei mi-a zis că nu are aparat.
Condiția 11: patronul de succes, cu afacere de succes face investiții în echipamente, în materii prime de calitate și în perfecționarea personalului. El nu este cel care să-și cumpere mașină de lux, să epateze țoale de firmă și să stea tot timpul cu trabucul, cu cafeaua sau cu băutura fină. Patronul care doar dă cu nasul pe la firmă să vadă ce și cum, crezând că are în subordinea sa niște roboței supuși, care sunt teleghidați de el de la distanță, nu face altceva decât să mărească apetitul salariaților de a trage și ei cât mai mult pe cont propriu din firmă, ceea ce înseamnă faliment curat.
Toate astea le-am simțit pe pielea mea, căci aici este o economie de subproducție și orice se produce sau orice serviciu se oferă, dacă este de calitate și dacă are un preț bun pentru patron dar și pentru client, afacerea merge, dar nu de la sine, ci condusă zi de zi de patron care tot timpul trebuie să se gândească să fie pe fază și să intuiască dorința clientelei, căci ea generează și ajustează raportul cerere-ofertă. Zilele trecute am văzut un timp la vreo 40 de ani, patron, care m-a întâmpinat, a discutat civilizat cu mine, dar o făcea tot așa și cu alții. L-am văzut prezent la locul de muncă, cu ochii pe salariați, gata să dea soluțiiși să intervină pentru a face ca lucrurile să se miște în firmă. Tot așa n-am văzut un patron de restaurant care la un revelion, l-a durut în șpagat de ce era la el pe tarla, căci distracția lui era în cu totul altă parte cu niște oficiali de la centru, într-o altă locație. 





(07 mai 2018)

No comments:

Post a Comment