Pe la începutul anilor'70 a rulat filmul RECONSTITUIREA al lui Lucian PINTILE, în care jucau George CONSTANTIN, George MIHĂIȚĂ, Vladimir GĂITAN, Ileana POPOVICI, Ernest MAFTEI, Emil BOTTA și mai erau încă vreo câțiva.
Filmul era alb-negru și de departe era altceva. Avea o construcție aparte, foarte bine închegată, iar actorii jucau de parcă rolurile erau scrise special pentru ei. Nu mă voi apuca să povestesc filmul, dar atmosfera apăsătoare, acele peisaje monotone, șterse, banale, se încadrau perfect unei acțiuni în care fiecare personaj își avea locul și rolul lui. Sunt memorabile scenele cu batista umedă pe care și-o așeza pe figură procurorul și tânîra care alerga în costum de baie într-un decăr aproape inert.
Tot timpul când am ăzut acest film m-am gândit la perfecțiunea din filmul al lui Luis Buñuel și fără să vreau așteptam să fie reluată și în RECONSTITUIREA o scenă din Biblie.
S-a zis că filmul a fost interzis. Eu l-am văzut de două ori, o dată la un cinematograf mare din București și a doua oară l-am văzut la televiziunea națională din vremurile comuniste. Să nu uităm că toți artiștii care plecau li se distrugeau discurile, li se topeau cărțile și niciodată nu mai apăreau la televizor sau la radio. Deci.
Filmul RECONSTITUIREA este o capodoperă, iar Lucian PINTILIE un regizor de geniu.
(17 mai 29018)
No comments:
Post a Comment