În anii prolectultismului de cea mai obscenă sorginte a scris așa-zisa poezie o tipă numită Maria BANUȘ. Versurile ei erau de un simplism dus la extrem, căci ea urmărea transmiterea de mesaje directe, fără metafore și fără subînțelesuri, căci clasa muncitoare, în drumul ei spre paradis, trebuia dusă de mână în cântec plin de voioșie și în vers de un optimism debordat. Insa scria poeme în care cânta URSS, în care se adresa Americii trăgând-o de urechi, dar și referitoare la trecutul eroilor comuniști care se sacrificaseră pentru lupta spre noua societate. În același spirit, Maria BANUȘ a scris și o poezie în care preveste sfârșitul unui dans decadent, prin versuri precum:
Tu te vei stinge Rock'n Roll,
Dar valsul nu, dar valsul nu.
În acele vremuri revistele îl arătau pe tânărul blond cu ochi albaștri și cu voce baritonală, pe numele său Johnny HALLYDAY în niște poziții nefirești, cu microfonul deasupra lui, cântând frenetic. El era exponentul imperialismului, societate aflată pe buza prăpastiei, care în comparație cu comunismul glorios trebuia musai să se prăbușească. Realitatea a arătat cu totul altfel, căci comunismul ca plăsmuire a unor indivizii, chiar dacă au fost ei foarte deștepți, a avut înm sine atâtea imperfecțiuni, încât contradicțiile care s-au născut l-au făcut să se probușească în'89, cum creatorii lui nici nu și-au imaginat în visurile lor cele mai negre. Mi-am adus aminte despre subiect când am aflat în 2017 că Johnny HALLYDAY a plecat spre ceruri, iar cântecele lui deosebit de alerte vor dăinui peste ani și ani, în timp ce versurile Mariei BANUȘ au ajuns demult la lada de gunoi a subliteraturii, căci proletcultismul românesc nici pe departe nu a fost literatură, datorită mediocrității autorilor care ciugulitori de avantaje economice nu au făcut deloc artă, ci prostituție sub formă de texte rimate sau nu.
(21 mai 2018)
No comments:
Post a Comment