O istorie a culturismului românesc

În opinia mea o carte de istorie a culturismului românesc, de fapt prima carte de acest gen, trebuie să fie:

- cu maximum 250 pagini,

- cu multe poze interesante,

- carte de unic autor,

- echilibrată ca densitate,

- cât mai obiectivă posibil,

- ușor de citit de oricine,

- cu momentele esențiale,

- cu marii culturiști,

- o poveste frumoasă.

Bineînțeles că o astfel de carte va nemulțumii pe unii și va fi motiv de a fi scrisă o altă carte de istorie a culturismului românesc ceva mai amplă care să corecteze erorile din precedenta și mai ales să dezvolte subiecte care nu au fost incluse anterior. Este important să se scrie aceste cărți și din aproape în aproape, va fi obținută și acea carte de istorie a culturismului românesc, numită de referință, care va fi:

- cu nivelul de cuprindere cel mai larg,

- cu nivelul de obiectivitate cel mai ridicat,

- de dimensiunile optime,

- echilibrată în ceea ce privește abordarea subiectelor,

- bazată pe o documentație bogată majoritar din arhive,

- în măsură să-i mulțumească pe cei mai mulți.

În zona culturismului nu s-a scris atât de mult încât să fie o bază solidă de start. De aceea, se vor folosi materiale dispersate, documente apărute în presa vremii și acolo unde au apărut, mărturii ale unor personalități care au activat în culturism. Timpul a trecut mult prea repede și multe informații s-au pierdut, căci actorii importanți nu au scris memorii, nu au publicat documente. Informațiile furnizate în timp sunt de cele mai multe ori incomplete, iar o cercetare de arhivă pe lângă faptul că necesită mult timp, are costuri nejustificat de mari. Riscurile de a nu găsi elemente definitorii sunt suficient de mari ca să facă documentarea să fie din start acceptată ca incompletă.

În opinia mea, o istorie a culturismului românesc ar treebui ca în cuprinsul său să includă următoarele capitole:

Introducerea, de ce mult 2 pagini.

Începuturile culturismului, cu cel mult 10 pagini.

Primele cluburi de culturism, cu cel mult 10 pagini.

Primele campionate de culturism, cu cel mult 10 pagini.

Primii campioni de culturism, cu cel mult 15 pagini.

Școli de culturism, cu cel mult 15 pagini.

Organizarea culturismului de după 1989, cu cel mult 15 pagini.

Campionatele naționale de culturism, cu cel mult 15 pagini.

Campionii naționali de culturism, cu ce mult 15 pagini.

Mari competiții de culturism, cu cel mult 15 pagini.

Mari culturiști români, cel mult 15 pagini.

Cărți și reviste de culturism, cu cel mult 10 pagini.

Participări internaționale ale culturiștilor români, cu cel mult 10 pagini.

Manifestări internaționale de culturism organizate la noi, cu cel mult 10 pagini.

Culturiștii români în mediul virtual, ce mult 10 pagini.

Perspective de viitor, cu cel mult 10 pagini.

Încheiere, cu cel mult 3 pagini.

ilustrații, cel mult 20 de pagini.

Anexe, cel mult 5 pagini.

Bibliografie, cel mult 2 pagini.

Cartea ar avea undeva la 217 pagini. Dacă față de plan crește cu un 15%, va ajunge la 250 pagini, deci nu ar trebui să depășească 250 pagini, exact cum am stabilit. În cazul în care lucrarea se dorește o abordare științifică 100%, greu de digerat, structurarea se va face cu totul altfel, luându-se în considerare periodizări în care s-au înregistrat salturile calitative. Culturismul a cunoscut aceste salturi, căci de la afilierea sportivilor culturiști pe lângă disciplina de haltere, la ceea ce înseamnă azi culturismul ca ramură sportivă de sine-stătătoare, a însemnat un drum lung și anevoios care a fost parcurs nu lin, ci cu sincope, care au avut la bază decizii politice, strategii și mai ales interese, nu dintre cele mai nobile, dacă stăm drept să judecăm strâmb. Culturismul trebuie analizat atât din exterior de persoane care dispun de instrumente și tehnici specifice analizei și sintezei științifice a unui fenomen, cât și din interior, de personalități care au participat efectiv la dezvoltarea acestui sport. Orice carte de istorie a culturismului trebuie văzută ca un demers relativ, deschis și perfectibil. De aceea, a vedea noi ediții înseamnă o abordare deschisă, flexibilă. A accepta și ale unghiuri de vedere lipsite de patimă și de orgoliu înseamnă a deschide o poartă spre cunoașterea cât mai corectă a ceea ce a însemnat culturismul românesc, văzut prin prisma celor care l-au trăit efectiv, cu plusurile, dar și cu minusurile lui. Nu trebuie văzut nimic doar în roz sau în cenușiu, pentru că progresul a fost înfăptuit de oameni care au lucrat nu bine, ci foarte bine, care au adus acel plus de calitate necesar oricărui mers înainte. O carte de istorie a culturismului românesc trebuie să fie în primul rând un omagiu adus celor care au trudit din greu pentru a ajunge pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor de concurs și mai apoi celor care s-au ocupat de bunul mers al treburilor din cluburi și de la competiții prin acțiunile lor de tip managerial. Acum lucrurile sunt ceva mai amestecate. Se vorbește de culturism, dar se vorbește și de fitness. În opinia mea sunt două lucruri distincte. Numai din punct de vedere managerial și comercial cele două sporturi sunt tratate la pachet. Aici este tratat numai fenomenul numit culturism. Pentru fitness este necesară o altă lucrare. Culturismul are specificul lui, iar fitness-ul are pe al lui. Deși competițiile de culturism au și componenta de fitness, fiecare dintre discipline are regulile și grupele ei de concurs. Fitness-ul are campionii lui. Culturismul îi are pe ai săi. Am deosebit respect și pentru cei ce practică fitness, dar și pentru culturiști. Toți muncesc, pentru că sportul fiecăruia se referă la a atinge perfecțiunea dar la fiecare dintre ele perfecțiunea înseamnă altceva.

(23 mai 2018)