Minciunile politicienilor români acoperă toată gama de minciuni pe care a reușit să le născocească mintea omului de-a lungul istoriei de aproape 5.000 de ani. Iau aici în calcul și marile civilizații ale Orientului.
Minciuna gogonată este ilustrată în politica românească în timpul campaniilor electorale, când pentru a fi frecventabili, anumiți lideri de partid vorbesc despre creșteri de salarii inimaginabil de mari, despre creșteri de pensii la niveluri astronomice, exprimând totul în euro pentru a fi mai interesanți și pentru a permite comparații cu țările cu mult mai dezvoltate decât noi.
Minciuna sfruntată este caracteristică acelor politicieni care au pierdut demult contactul cu realitatea și nu mai știu ce să mai inventeze. De aceea ei se lansează în a spune minciuni după minciuni, dar nu orice fel de minciuni, ci minciuni care frizează cele mai elementare norme ale unui minim de inteligență atribuită unei colectivități cât de cât structurate.
Minciuna banală este ușor de pierdut din vedere pentru faptul că nu iese în evidență prin nimic. Așa cum omul spune bună ziua, tot așa minciuna banală este considerată o chestiune obișnuită, exact ca un salut ce se acordă fără vreo restricție.
Minciuna credibilă este spusă pe o tonalitate normală, cu o mimică normală și este însoțită de gesturi cotidiene, fără nimic spectaculos. Cel ce spune minciuni credibile are un talent înăscut în a face acest lucru, pentru că este a doua lui natură. Minciuna credibilă nu este la îndemâna oricui, ci a celor care mint tot așa de ușor și de firesc cum respiră. Minciunile credibile nu sunt legate despre evenimente deosebite, ci despre evenimente cotidiene, obișnuite. Omul minte credibil în legătură cu chestiuni insesizabile. dacă este întrebat câte beri a băut și dacă în medie un bărbat bea două beri, deși cel întrebat nu a băut nicio bere, el va minți credibil, spunând că a băut o bere și că la a doua s-a oprit undeva după jumătatea sticlei. În politică, miciuna credibilă este legată de votanți. Politicienii mint credibil spunând că au stat de vorbă din ușă-n ușă, deși el din 20 de uși i s-a deschis la 12 uși. Minciuna cu cele 8 uși unde nu a discutat nu supără pe nimeni, minciuna fiind credibilă.
Minciuna ordinară este minciuna supărătoare, mai ales dacă vine din pafrtea celui care a mai spus-o cândva și s-a dovedit a fi minciună. Politicianul mincinos ordinar este cel care s-a demonetizat prin minciunile pe care le-a spus de la o campanie electorală la alta și nu se sfiește să vină în continuare și minte ca și cum o face pentru prima dată. El chiar are neobrăzarea să contrazică fără a clipi pe cei care îi dovedesc cu fapte că minte. Politicianul care înșiră minciuni ordinare este în stare să facă din alb negru și din negru să facă alb, fără a clipi o secundă. Minciuna ordinară este caracteristică celor care au pierdut orice urmă de caracter.
Minciuna de la obraz este echivalentă cu situația în care te numești POPESCU și politicianul vrea să te convingă că te numiști IONESCU. Mi s-a întâmplat așa ceva și am avut puterea să-l reped și să-l pun pe făraș pe nefericit, iar surpriza mea a fost că întâlnindu-l a doua oară, politicianul s-a purtat cu mine ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, fiind ceremonios și încercâd să facă ceea ce știa el cel mai bină, adică să mă mintă de la obraz. I-am reamintit că cu mine nu-i merge. De atunci, ori de câte ori ne vedeam ne evitam și respectivul a răspândit zicerea că sunt un tip rău. Realitatea era că el era un om de nimic.
Minciuna în prostie se face în cantități incomensurabile, despre orice și în orice moment, căci politicianul nu-și dă seama ce a mințit și mai ales ce minciuni a spus. El crează contradicții spunând unei singure persoane mai multe minciuni diferite despre ac eeași situație. Este doar o expresie a prostiei politicianului, care nu are măsură în nimic.
Minciuna istorică este cea care declanșează mai evenimente care scapă de sub control. Ea motivează acte de o gravitate fără precedent. Norociul nostru este că nu suntem noi cei puși în situația de a apăsa pe butonul nuclear, pentru că sunt sigur că de 10 șefi de partid 12 ar fi apăsat pe buton dacă l-ar fi avut la îndemână pentru a se salva mai întâi pe ei și în al V-lea rând partidul, căci locurile 2,3 și patru nu se pun.
Minciuna la plezneală este debitată de politicianul nepregătit să mintă, dar care simte nevoia să mintă, căci dacă ar spune cumva un adevăr chiar și-ar anula activitatea sa de politician, pentru că viața lui nu se asociază cu niciun adevăr va evoluție pozitivă.
Minciuna directă place politicianului care o spune zâmbind, salutând ceremonios, prin ușurința cu care este transmisă, cu calm, privindu-l în ochi pe cel cu care vorbim. Minciuna directă vine din interiorul politicianului, ca mesaj așteptat de fiecare dintre noi, căci politicianul are abilitatea să intuiască ceea ce-i place interlocutorului, oferindu-i exact ceea ce respectivul vrea să audă. Venind cu chestii generale, care se potrivesc la orice, politicanul, se repoziționează rapid și caută soluții de moment, care să placă celui cu care vorbește. Îmi aduc aminte de un ridicol politician care vorbea despre pizza care era la o optime și pe care el o dorea să fie distribuită întreagă. Era respectivul îmbrăcat în alb cu un fular care dădea impresia unei virginități garantate, dar aici mă refer la virginitatea politicianului la nivelul imbecilității.
Minciuna fără a clipi este minciuna zisă de politicianul care stă de vorbă cu tine, crede că nu ești informat și cu o siguranță de sine inexplicabilă, o spune și vrea să apese anumite cuvinte din care să rezulte că este marele său adevăr. Dacă este luat la bani mărunți o dă în bâlbă și motivează că a uitat sau nu este perfect documentat, că se mai întâmplă și este omonește să fie așa.
(23 mai 2018)
No comments:
Post a Comment