Știința dâmbpvițeană

Știința dâmbovițeană este total diferită de știința din întreaga lume, pentru că se face:

- fluierând;

- stând;

- ignorând;

- bârfind;

- negând;

- lăudând;

- instantaneu;

- alcoolic;

- plagiind;

- scărpinând.

Știința dâmbovițeană are rezultate:

- de excepție;

- nemaipomenite;

- nemaivăzute;

- superbe;

- nenumărate;

- rapide;

- eficiente;

- mărețe;

- unicate;

- protocroniste;

- exaltante.

Elementul dramatic se definește riguros prin faptul că niciun astfel de rezultat nu este luat în considerare în mod serios de către nimeni pentru că ipotezele de lucru sunt false întrucât:

- nu s-a transpirat îndeajuns;

- perpetuum mobile nu există;

- există contradicție între mediocritate și soluții geniale;

- din nimic nu are cum să răsară idei novatoare;

- șmecheria este incompatibilă cu originalitatea;

- știința presupune energii creatoare și timp;

- cantitatea nu duce obligatoriu la calitate.

A mima activitatea de cercetare științifică este totuna cu a crede că doi plus doi fac șase, ceea ce este posibil în anumite situații de imaterialitate și de ilogică duse la perfecțiunea incendiară a răului suprem. Ocolirea marelui adevăr conform căruia geniul înseamnă 99% transpirație și 1% inspirație a dus la situația bizară că știința dâmbovițeană nu a mai dat nimic după 1989, căci nimeni n-a mai vrut să muncească serios. Toată lumea s-a văitat că dictatura a încătușat energiile. Așa o fi fost. Numai că acum șmecheria a descătușat energiile și le-a direcționat spre zone care n-au nimic cu deontologia cercetării științifice, căci dacă laboratoare nu sunt, nici cercetare științifică nu este. Cercetarea științifică dâmbovițeană se face pe genunchi, fără bănuți, anemic și voluntar, iar știința dâmbovițeană și ea este ca fata morgană, adică nu e.

 (01 august 2017)