În anul universitar 2010 - 2011 am predat cursuri la disciplina Structuri de date pentru studenții secției in Informatică Economică de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică.
În opinia mea, pregătirea studenților se realizează pe toată durata semestrului și nu în câteva zile ale sesiunii. De aceea am solicitat ca studenții să soluționeze o serie de probleme pe care mi le-au transmis pe e-mail la termene stabilite. În unele situații, studenții au primit la cursuri și la seminarii întrebări, iar răspunsurile lor au fost punctate corespunzător, pentru a fi reflectate în nota de la examen. În data de 13 decembrie 2010 a fost dată o lucrare de semestru care a fost și ea punctată adecvat, iar la data de 31 ianuarie 2011 a avut loc examenul. Aici scriu despre studenții care m-au impresionat, adică despre studenții care au obținut punctajul ce le-a adus nora 10(zece) la examenul de structuri de date. Am certitudinea că studenții care au obținut nota zece știu să programeze cu folosirea adecvată a structurilor de date.
Studenta COTEȚ Silvia a obținut nota 10(zece) la examenul de Structuri de date pentru că a oferit soluțiile de calitate la teme în timp util, a oferit răspunsuri corecte la întrebările de la curs, a participat la lucrarea de semestru și a dat soluții foarte bune la chestiunile din enunțuri, iar la examen a făcut o lucrare cu un punctaj foarte apropiat de punctajul maxim stabilit.
(14 aprilie 2023)
No comments:
Post a Comment