Mie, scriitorul Zaharia STANCU nu mi-a plăcut deloc. Și asta doar penteru că mprofesorii m-au chinuit cu romanul lui Desculț, roman ce avea nenumărate repetiții în construcția frazelor. În plus, se vedea că este o scriitură forțată, bolovănoasă și aridă.La un moment dat l-am comparat cu o carte de telefon pe care oricât ai citi-o tot nu ai cum s-o povestești. Așa și cu romanul acesta. Zaharia STANCU a mai scris și alte chestii. Chiar a scris și poezii, dar orice tentativă a mea de a citi versurile lui a eșuat lamentabil căci mă plictiseau. Zaharia STANCU era unul dintre scriitorii care au scris ceva a la realism socialist, adică ceva care zugrăvea în tușe groase lupta de clasă și arăta ce înseamnă exploatarea țăranului și cât de nasol era chiaburul sau moșierul.
El a fost și președinte al Uniunii Scriitorilor, funcție prin care a facilitat tot felul de avantaje celor care publicau producții de un proletcultism atroce.
El ca autor, prin exemplul său, dar și prin funcția avută, a reușit performanța de a ține pe loc literatura. Chiar a avut și alocuțiuni în fața șefilor de partid, iar angajamentele luate au fost urmărite și încruntările sau sunetele sale scurte și apăsate erau semne clare că ceva este în neregulă, ceva din vers sau din proza prezentate nu vor fi pe placul partidului.
El este scriitorul care după ce a plecat din lumea celor vii a fost reevaluat de Eugen SIMION în volumul Scriitori români de azi, exact cum a făcut Traia BĂSESCU cu Gabriel OPREA, fiecare din alte considerente. Eugen SIMION din motive estetice, iar Traian BĂSESCU din interes practic.
Au circulat nenumărate chestii hazoase despre un om care se dorea serios, încruntat și decident.
Au circulat nenumărate chestii hazoase despre un om care se dorea serios, încruntat și decident.
(02 august 2018)
No comments:
Post a Comment