365 împotriva României: Mircea SANDU un manager fără performanță

Mama, Dumnezeu s-o ierte, mi-a zis când eram copil:

- Ioane, nu cere omului ce n-are!

Mama se gândea la acea vreme să nu cer omului să aibă caracter, dacă respectivul se dovedește că nu are caracter. Eu am extins zicerea mamei la performanță. Să nu ceri niciodată performanță unui om dacă el nu are performanță. Să nu ceri omului niciodată să cânte dacă nu are voce. Să nu ceri niciodată unui om să fie mare sculptor, dacă el nu are talent pentru a face sculptură.

Așa și în cazul lui Mircea SANDU, cel care a diriguit ani mulți fotbalul românesc de pe poziția de președinte al FRF - Federația Română de Fotbal.

De durata mandatelor lui, fotbalul a luat-o rău la vale. A ajuns de mare laudă ca pe vremea lui Mircea SANDU poporul să se bucure că naționala de fotbal a României a învins echipa Insulelor Feroe. Îmi aduc aminte că eram la Luxemburg când juca echipa României cu niște suporteri extrem de zgomotoși care mergeau spre stadion. Eram acolo ăntr-o vizită, nu pentru meci, că nu sunt microbist. Nici nu știu cum s-a terminat meciul, dar știu că echipa Luxemburgului este și ea o echipă și niciodată nu ar fi trebuit să fie comparată o echipă a unei țări cu 20 de milioane de cetățeni cu echipa Luxemburgului care are o populație de numai 600 de mii, adică de peste 30 de ori mai mică.

Oricum, Mircea SANDU nu s-a dovedit a fi un mare manager, pentru că nu a fost un fotbalist atât de mare încât să se vorbească de el și să se spună că la cârma FRF nu  a fost atât de bun ca pe teren, pe când era jucător. Știu mai multe despre fiica lui decât despre el. A fost un ostaș credincios unui mod de a face fotbal mediocru, căci în jurul său au fost așa-ziși oameni de fotbal, dar care au văzut în fotbal numai sursa confortului lor pe termen mediu și lung.
Cei care ratează calificări la mari confruntări internaționale de fotbal, eu îi numesc ratangii. Concluziile le trage fiecare cum vrea, dar eu n-am scos o vorbă despre nimeni anume.

(04 august 2018)