Am stat mult până să scriu despre Manea MĂNESCU. Am stat și mai mult până să-l includ aici în rândul celor 365 împotriva României pe Manea MĂNESCU, pentru că despre el eu am scris numai lucruri frumoase. Totuși nu vreau să scriu aici despre acel Manea MĂNESCU care și-a negat stăpânul, stăpân căruia îi dedica cele mai fierbinți pupături pe părțile moi ale fundului, tocindu-i-l, ci doar despre acel Manea MĂNESCU care i-ar fi pupat mâna lui Nicolae CEAUȘESCU, implorându-l să rămână în fruntea partidului.
Ce fel de om trebuie să fii să faci un asemenea gest, nu am puterea de a înțelege, numai că peste ani am băzut filme de prin poliție și de prin politică cu bărbați cât muntele, pupând mâinile șefilor lor, că aceștia le-o cereau. Mi-am adus aminte că prin 1977 am văzut și eu un secretar cu probleme organizatorice de la județeana de partid Olt cum la cererea barosanului venit de la București, s-a urcat pe masă cu bustul gol și în șosete și a dansat din buric ca o prostituată ieftină de pe centura postrevoluționară a Bucureștiului, ca să-i facă plăcere acelui șef, căci eram acolo când acela i-a cerut acest dans, căci numai el, secretarul cu probleme organizatorice, știa să-l execute așa cum boss-ului de la centru îi plăcea. Și totuși, cel care i-a pupat mâna lui CEAUȘESCU nu era un oarecare, era:
- profesor universitar,
- fost prim-minustru,
- fost președinte al CSP,
- și multe altele.
Prin gestul lui, Manea MĂNESCU, m-a făcut să devin nesemnificativ, primitiv și mai ales să mo desconsider ca bărbat, ca aparținând acestei specii nefericite, care se coboară atât de jos și care nu este în stare să judece în niciun fel și reacționează ca o fiară rănită.
Manea MĂNESCU are multe merite, care sunt umbrite de acest gest și pentru care nu merita să moară uitat chiar de cei pe care el i-a miluit.
(04 august 2018)
No comments:
Post a Comment