Sarabanda sesizărilor la CCR, a denunuțurilor la parchet și a plângerilor penale

Se vede că nu mai există securitatea. Securitatea ceaușistă era rezervorul în care se stocau toate dejecțiile unui popor frustrat, care mai avea și aplecarea spre a scrie. Acum, în lipsă de securitate care colectase 25 km de dosare, poporul român, rămas același, cu aceleași apucături de a scrie, și-a îndreptat atenția asupra altor instituții pe care le bombardează cu înscrisuri, cerându-le acestora să fie judecătorii supremi, care împart dreptatea și mai ales adevărul. Numai așa se explică avalanșa sesizărilor la CCR, a denunțurilor la parchete și a plângerilor penale. Oamenii nu mai au altceva de făcut decât să sesizeze, să se denunțe între ei și să facă plângeri. Nicio sesizare, niciun denunț, nicio plângere nu vizează fapte bune, ci fapte care încalcă legea, Înseamnă natural că oamenii care fac, ceea ce fac încalcă legea, deci sunt niște infractori. Dacă s-a ajuns ca la o olimpiadă de literatură să se dea ca subiect alcătuirea unui denunț, înseamnă că societatea a coborât foarte jos și este necesară o altă revoluție, mai drastică decât revoluția franceză, pentru reeducarea oamenilor, căci trebnul deraiat nu se pune pe șine cu glumițe ieftine și nici cu rânjete cu subânțelesuri.
Primul pas care trebuie făcut, este acela de a lua în considerare sesizările, denunțurile și plângerile care au autor identificat care și le asumă.
Al doilea pas care trebuie făcut este acela care să pedepsească sever și exemplar pe cel care face o sesizare neîntemeioată, un denunț mincinos sau o plângere penală calomnioasă. Numai așa se vor stopa aceste acțiuni care reflectare a abuzării în a folosi drepturi fundamentale, doar de dragul de a exersa speciile neliterare sesizarea, denunțil și plângerea, în loc de a munci, de a construi și de fi eficienți. Nu avem autostrăzi nu pentru că lumea nu ar vrea așa ceva, ci pentru că se știe că în loc să muncească omul, scrie și scrie și scrie, fără ca adresanții să fie eficienți și fără ca efectele să se vadă. Căci a adresa cuiva ceva și în momentul în care soluționarea revine la cel implicat, este ca frecția la piciorul de lemn acest drept de a scrie orice, oricui.
Exemplele sunt rele și de neurmat în a scrie sesizări, denunțuri și plângeri taman de către cei puși să muncească din greu și cu aplecare spre a construi lucruri care să rămână după ei.
Marile probleme ale unei nații nu le rezolvă instanțele, ci poporul însuși doar prin construcții durabile sub conducereanumai a  unor bărbați de stat inteligenți.