Ceva fără sare și fără piper

Îmi aduc aminte de anii comunismului când eram în comisii de făcut subiecte la admitere:

- eram anunțat cu o seară înainte că voi face subiecte,

- ajungeam la 5 dimineața,

- se intra într-o sală securizată,

- construiam variante de subiecte,

- semnam declarații,

- dădeam soluții posibile,

- alcătuiam baremurile,

- se alegea o variantă,

- se multiplicau subiectele,

- se pleca la sală,

- nu ieșea și nu intra nimeni,

- deveneam liberi după ora 12,00.

În timpul cât așteptam:

- discutam,

- spuneam bancuri,

- desenam,

- jucam spânzurătoarea.

Despre acest joc vreau să scriu acum. Erau doi mari profesori, unul de la contabilitate și o doamnă de la statistică. Cel de la contabilitate a scris P---Ă.

Aplicând regulile de compunere a cuvintelor și ale jocului, s-a trecut la zicerea vocalelor. Doamna a zis și a zis până când a ajuns la construcția PI-DĂ. Jocul s-a încheiat nefavorabil pentru doamna care  nu avea soluție, ca la jocul de șah, unde este șah și pur și simplu mat, căci doar două cuvinte încăpeau în construcția cu pricina.

Am zis această întâmplare că mi s-a părut fără sare și fără piper chestia cu IOHANNIS M---E căci gluma pleca de la cu totul altceva nu de la MINTE sau de la un cuvânt tot care începe cu M și se termină cu E dar care să aibă lungime 5, ci de la un cuvânt de 4 litere lungime. Ceea ce m-a mirat a fost faptul că în studiou era niște tipi culți și rasați care se minunau de găselniță, dar nu și-au dat seama că există diferențe de lungime, dar sunt sigur că doreau efectul falsei glume să fie maxim.

(06 august 2018)