Salariul și statul degeaba

Se zice că la stat se stă, căci de la stat se iau banii. La noi, verbul a sta și substantyivul stat generează extrem de multe jocuri de cuvinte, mai ceva ca acel je parie que Paris n'a pas de riz du Paris sau Napoleon cendant Sedan ceda ses dents.

Este cunoscut că statul este un prost administrator pentru că se dorește acest lucru, la toate nivelurile. Nonperformanța bântuie pe toată lumea. Funcționarul de la ghișeu, angajay cu pile de către șeful său, angajat și el la rândul său cu pile, facee ceea ce știe și cum vrea că el este conștient că are protecție. Asta e decând lumea.

Dacă în mediul privat salariile ar fi atractive în ideia că s-ar lua salarii mari pe stat degeaba, este clar că toată lumea ar migra spre privați. Dar la stat  se iau salarii și pe stat degeaba sau pe făcut lucruri mărunte, banale și foarte rar, sub protecția unui șef care admiră sâni, picioare sau altceva și mai și.

la stat sunt locuri de muncă unde nu se măsoară productivitatea și unde corelația între volumul de muncă și numărul de persoane nu există.

Voi lua cazul institutelor de cercetare. Mulți dintre cercetători se cred a fi din zona cercetării fundamentale, unde nici timpul nu contează, nici când vin rezultatele. Este nrmal să fie așa, căci teoriile nu se descoperă peste noapte, teoremele nu se inventează bătând din palme. Așa că despre cercetarea fundamentală trebuie făcute lte abordări, nefiind rezonabilă existența unor structuri fixe, ci dezvoltări bazate pe proiecte cu durată limitată. Despre celelalte modalități de analiză a activității este mult de vorbit, numai că acolo unde se chiulește și se câștigă bani fără muncă, lumea se înghesuie de numa-numa. Unde este de tras din greu, chiar dacă vine banu, nu apar mușterii. Salariul trebuie să includă peste tot o reflectare a muncii și disciplinei. Adică:

- punctualitatea cu care se vine la serviciu,

- promptitudinea cu care sunt abordate problemele,

- rezultate date problemelor,

- soluții găsite la problemele primite,

- calitate în relația cu ceilalți,

- rapiditatea cu care sunt îndeplinite sarcinile,

- acoperirea cu activități concrete a fișei de posturi.

Salariul trebuie să fie astfel calculat încât să existe un minim, la care se adaugă multe sume rezultate din evaluări care să privească modul în care omul lucrează, căci nimeni nu lucrează în același mod cu un altul care face aceeași muncă dar o face mult mai bine. Salariul trebuie să sancționeze statul degeaba, în ideia că dacă cineva are 100 de cereri primite și a rezolvat 30 dar normele spuneau că trebuia să soluționeze 120, este clar că salariul trebuie să includă penalizări. Adică la salariul minim se va adăuga 1/4 din suma care reprezintă îndeplinirea sarcinilor de serviciu pe rezolvarea acelor cereri. Și tot așa. Numai cei care muncesc foarte bine și fac tot ce trebuie să facă, fără a pune oamenii pe drumuri, așa cum mi s-a întâmplat mie cu un loc de parcare, numai acei salariați trebuie să primească salariu cât mai aproape de maximum.
Salariul și statul degeaba nu prea fac casă bună. Statul degeaba este o chestiune care se produce la multe locuri de muncă unde activități temporare nu sunt externalizate. O modalitate de lucru atentă va permite cunoașterea specificului fiecărui post de lucru și stabilirea sarcinilor ce trebuie îndeplinite. Corespunzător se va vedea și cum se calculează salariul pe componente. Oricum, societatea nu mai are cum să suporte pe cei ce stau degeaba pe banii poporului, căci statul este un fel de popor diluat.

(08 februarie 2018)