Thursday, February 8, 2018

Manipulare, manipulatori, manipulați și a manipula

Manipularea, manipulatorii, manipulații și a manipula sunt elemente esențiale din viața socială și cine știe să exercite cu măiestrie și eficiență conceptele acestea va obține marile câștiguri în lupta pentru atingerea unui obiectiv ascuns.
Manipularea este acțiunea prin care o persoană sau un grup restrâns de persoane reușesc să atragă mase largi de oameni în a întreprinde la rândul lor desfășurări ample de forță prin care să fie atinse obiective care numai aparent au scopuri nobile, dar care în realitate maschează obiective de cu totul altă natură, proprii persoanei sau grupului restrâns și nu maselor prin intermediul cărora sunt înfăptuite.
Manipulatorii sunt persoanele prin intermediul cărora sunt transmise mesajele care înveșmântează în vorbe cu o anumită semnificație obiective srtrăine maselor largi, dar care au darul să fie percepute de acestea ca fiind țeluri nobile ale lor. Manipulatorii par devotați maselor, sunt credibili prin cum transmit mesajele, numai că ei sunt actori într-o piesă, mercenari cu simbrie la stăpâni nevăzuți.
Manipulații sunt de regulă ființe inocente, persoane care trăiesc anumite frustrări, inși care iau totul de-a gata în plan informațional, ființe ușor influențabile prin lipsa de părei și abordări proprii, fără a trece prin filtrul gândirii mesajele receptate. Uneori printre persoanele manipulate se găsesc oameni care au simțul eroismului și care consideră ca implicarea în anumite acțiuni este prilejul unic, suprem și sublim de a-și demonstra lor în primul rând că sunt oameni puternici, determinați și eficienți.
A manipula este verbul prin intermediul căruia se face tot ce trebuie ca impactul mesajului să fie cel scontat, adică numărul celor care percep realitatea deformată să fie cât mai mare și aceștia să se implice direct în a transpune în viață obiectivul urmărit. Cei ce manipulează dispun de tehnici rafinate care merg pe principiul unde dai și unde crapă, lucrurile fiind foarte bine țintite și eficiența se cuantifică cu precizie maximă. A manipula înseamnă a trunchia, a juca un rol, a dramatiza, a exagera, a minți, a deforma și toate cu talent maxim, pentru a fi totul punct ochit, punct lovit.
Voi da doar câteva exemple de manipulare grosolană dar inocentă, care și-a atins obiectivul cu cea mai mare precizie. Cândva o soprană a debutat la Scala. Acel debut a fost un fiasco, cu huiduieli, cu întreruperea spectacolului. O emisiune de știri pe o televiziune de muzică arăta că soprana a susținut un spectacol de debut triumfal, cu aplauze la scena deschisă. Numai că pe ecran rulau imagini din spectacolul cu aceeași operă, numai că era la un alt teatru, după cum arăta cortina, cu aplauze și veselie mare. Un adevăr nasol, fusese înlocuit cu o mare minciună, manipularea fiind perfectă.





(09 februarie 2018)

No comments:

Post a Comment