Vocația fericirii

Sunt oameni predestinați să fie fericiți. Uneori noi zicem despre unii: fericiți cei săraci cu duhul. Nu despre aceștia vreau să scriu aici, ci despre oamenii care știu să fie fericiți în orice moment, din lucruri mărunte.

Există oameni care sunt fericiți când văd primele raze ale soarelui.

Există oameni care sunt fericiți când văd primele fire de iarbă crudă pe pajiște.

Există oameni care sunt fericiți când văd pruncul dormind în cărucior.

Există oameni care sunt fericiți când văd primele flori ale primăverii.

Există oameni care sunt fericiți când văd boboceii de rașă.

Există oameni care sunt fericiți când văd puișorii de găină cu puful lor galben.

Există oameni care sunt fericiți când aud o ciocârlie cântând în zorii zilei.

Există oameni care sunt fericiți când aud gânguritul unui prunc.

Există oameni care sunt fericiți când aud foșnetul frunzelor uscate sub pași.

Există oameni care sunt fericiți când  aud râsul zglobiu al unui copil.

Există oameni care sunt fericiți când aud imnul de stat cu Deșteaptă-te române.

Există oameni care sunt fericiți când aud la telefon vocea persoanei iubite.

Există oameni care sunt fericiți când aud  motorul mașinii după ce au răsucit cheia în contact.

Există oameni care sunt fericiți când aud clinchetul unui pahar cu vin bun.

Există oameni care sunt fericiți când aud tic-tacul ceasornicului din perete.

Există oameni care sunt fericiți când aud stropii de ploaie căzând pe acoperișul de tablă.

Există oameni care sunt fericiți când aud pașii greoi ai  bunicii pe hol.

Există oameni care sunt fericiți când aud respirația ritmică a copilașului în leagăn.

Alții nu au capacitatea de a fi fericiți orice li s-ar oferi atât din natură, cât și din partea celor din jur, pentru că pur și simplu, ei nu au vocația fericirii.

(24 februarie 2018)