Există mulți tipi cu inițiative de a construi muzee ale comunismului. Unii au trăit și au admirat comunismul și muzeele făcute de ei vor căuta să arate că în comunism nu s-a trăit mizerabil de tot, chiar dacă au fost lipsuri mari. Alții, din contră, vor arăta că în comunism a fost oribil, au fost lipsuri imense, au fost restricții inimaginabile și vor veni cu dovezi concrete. Este adevărat că au trecut 35 de ani de când comunismul s-a prăbușit și că numărul celor care au trăit în comunism peste 10 ani, pe când aveau vârsta de peste 25 de ani, este în scădere, dar nu a scăzut numărul lor încât să se piardă majoritatea informațiilor veridice de la prima sursă.
Ca orice societate și comunismul a avut și bune și rele. Eu am trăit în comunism până la vârsta de 42 de ani și am o imagine completă despre această societate, societatea comunistă, cum am o imagine la fel de completă și despre noua societate instaurată după Revoluția din Decembrie 1989. Știu doar atât: comunismul și capitalismul trăiesc prin munca milioanelor de furnicuțe care trudesc zi de zi, pe ogoare, în fabrici, în laboratoare de cercetare, la catedră, în policlinici și spitale, făcându-și datoria cu profesionalism și dăruire, punându-și forțele creatoare în slujba semenilor lor.
În comunism a fost promovat egalitarismul.
În comunism a fost promovată turnătoria.
În comunism nu exista șomaj.
În comunism oamenii aveau dosare de cadre.
În comunism în casele oamenilor era frig rău de tot iarna.
În comunism se întrerupea curentul și ziua și noaptea.
În comunism în alimentare nu segăsea mâncare.
În comunism alimentele și lemnele se dădeau pe cartelă.
În comunism era un singur partid, partidul comunist.
În comunism alegerile erau libere, dar alegeai dintr-un singur candidat.
În comunism aveai libertatea cuvântului de laudă a comunismului și conducătorilor partidului.
În comunism ori erai omul nou, comunist, militant ori erai un nimeni oarecare pierdut în spațiu.
În comunism oamenii aveau o traiectorie impusă de la naștere până la moarte.
În comunism exista o singură cultură, iar artiștii erau corupții pentru militantism, cu premii consistente.
În comunism productivitatea muncii era 3 ori mai mică decât în capitalism, prăbușind socialismul.
Sunt tare curios să văd cum arată muzeele comunismului. Voi fi foarte fericit dacă cei care le vor construi vor da dovadă de aplecare spre adevăr, așa cum au făcut cei care au realizat Muzeele satului prin diferite localități, documentându-se profund, pentru a arăta adevărata față a comunismului, căci vrând-nevrând perioada 1947 - 1989 face parte din istoria noastră și ea este exact cum suntem noi, căci istoria este a noastră cu bune și cu rele, cu eroi dar și cu trădători, cu viteji, dar și cu lași.
(23 martie 2025)
No comments:
Post a Comment