Tuesday, November 1, 2022

1000 de oameni care m-au dezamăgit: Dan BORDEIANU

 Dan BORDEIANU este acum un bărbat de 55 de ani.
 Dan BORDEIANU a fost ales deputat pe listele PNL în legislaturile 2008-2012, 2012-2016.
 Dan BORDEIANU are două mastere.
 Dan BORDEIANU are tot felul de cursuri absolvite pe la tot felul de universități.
 Dan BORDEIANU s-a ocupat să învețe și diplomație.
 Dan BORDEIANU m-a dezamăgit că a fost condamnat definitiv la pușcărie cu suspendare pentru 2 ani și 8 luni cu suspendare pentru abuz în serviciu și fals în înscrisuri, el fiind absolvent al unei facultăți de drept, ceea ce înseamnă că acolo nu a învățat prea mare lucru de cum să-și gestioneze cariera, lucru explicabil prin faptul că Universitatea Mihail Kogălniceanu unde era Facultatea de Drept absolvită de el este o universitate aflată taman pe poziția 65 din 75 de universități românești evaluate, adică este o universitate slabă, care scoate absolvenți slabi, lucru, iată-l dovedit aici și acum.
 Dan BORDEIANU m-a dezamăgit că în cele 30 de inițiative legislative din al II-a mandat 24 i-au fost respinse, iar din cele 16 inițiative din primul mandat, 12 i-au fost respinse.
 Dan BORDEIANU m-a dezamăgit că la atâta carte cât zice că a învățat el, nu s-au prea prins multe de el, din moment ce a dat-o-n bară prin ceea ce a făcut ca un liberal pur sânge ce se află.


(01 noiembrie 2022)

No comments:

Post a Comment