Rezultate bătute în cuie

Războaiele nu sunt nici plimbări pe bulevard și nici stat la coadă la shaormerie, ci sunt războaie, adică armate, lupte, morți și răniți, pe scurt: învinși și învingători. În timpul războiului țările participante poartă numele de beligeranți.  La sfârșitul unui război țările participante au statut de învinse dacă au pierdut războiul și au capitulat, respectiv, țări învingătoare, dacă și-au nimicit dușmanul și au câștigat războiul. Despre învinși se spune că au pierdut războiul. Aici lucrurile sunt clare, nu se lucrează cu jumătăți de măsură. În război nu există că se termină în coadă de pește, adică nu se știe cine este învins și cine este învingător. În război nu există remiză.

Orice război este început de către unii care se cred puternici și doresc:

• să-i învingă pe alții;
• să dobândească teritorii;
• să facă cuceriri economic;
• să subjuge colectivități;
• să jefuiască popoare;
• să-și rezolve probleme vechi.

La terminarea unui război se încheie o pace în care:

• învinsul pierde tot ce acaparase;
• învinsul acceptă condiții dure și umilitoare;
• învingătorul construiește adevărul său;
• învingătorul ia totul.

Nu s-a întâmplat niciodată altfel. Experiențele și analizele războaielor evidențiază că există niște lucruri care merită să fie analizate, ca de exemplu:

• prăzile de război făcute de invadatori și de cuceritori care se concretizează prin utilaje, opere de artă, tone de aur, bijuterii, elemente de tezaur, recolte dar și prin transformarea unor oameni liberi în sclavi;
• despăgubiri de războli care trebuie achitate de învinși celui care este considerat învingător și care consideră că are dreptul ca un număr de ani învinsul să-i plătească sume, să-i facă plăți în natură, astfel încât acest învins să repare tot ce a stricat și mult mai mult decât atât;
• anexări de teritorii de către cotropitorul care începe războiul, căci de aceea face acest lucru, dar se produc anexări de teritoriii și de către învingător pentru că acesta consideră că o dată ce iese victorios din război i se cuvine și o astfel de abordare;
• încheierea păcii, care de fapt înseamnă o lovcație, un document care este semnat de învingător dar și de învinși în condiții absolut umilitoare pentru ei, în care sunt consfințite niște condiții teribile, ca învinsul să simtă că a pierdut totul, că toate restricțiile care i se impun sunt atât de dure încât să-i piară cheful de a mai încerca să mai pornească un război.

Istoria arată că războiaiele au un anumit parcurs, că pacea are  anumite consecințe, dar evidențiază că învinșii:

• sunt tăcuți un timp;
• acceptă condițiile păcii un timp;
• încep sămurmure după un timp;
• consideră condițiile din tratate ca fiind nedrepte;
• caută să schimbe ceea ce este scris și semnat de ei în documente;
• dezvoltă dezordini prin care arată că pacea a fost nedreaptă pentru ei;
• crează premisele unui nou război;
• vor deschiderea și chiar deschid cutia pandorei.

Europa a fost un teatru nefericit al nenumăratelor războaie și ceea c este acum acest continent este departe de a fi exemplul de urmat în privința dezvoltării armonioase. Chiar Uniunea Europeană a fost creată spre a stinge conflicte care mocneau, nemulțumiri care erau zgândărite, dorințe revanșarde și multe alte asperițăți dintre state care sunt atât de diferite și în care populațiile au aspirații dintre cele mai îndrăznețe de mărire, de cucerire și de asuprire, aspirații în stare latentă dar niciodată în adormire sau pe cale de dispariție. 

În opinia mea, numai atunci când cetățenii statelor vor avea un nivel economic foarte ridicat, un nivel de pregătire profesională foarte ridicat, o conștiință națională superioară și o înțelegere corectă a menirii lor ca indivizi în societate, numai atunci aceștia se vor constitui în popoare, în națiuni adevărate, care depășesc nivelul de gloată, de carne de tun sau de mase ușor manipulabile și numai atunci se va vorbi de o lume mai bună, o lume predictibilă, care a scăpat de spectrul războiului. Până atunci, mai e mult până departe și chiar lângă noi se aude zăngănit de săbii și miroase a praf de pușcă. tare aș vrea să se scrie istoria participării țării mele la al doilea război mondial, o istorie necosmetizată cu redarea fragmentelor din tratatul de pace de la Paris din din 10 februarie 1947 și să văd cu ochii mei ce am câștigat, ce am pierdut, cum am fost considerați și cât ne-a costat participarea la acest război. Manualele de istorie spun  că la Paris i s-a refuzat țării mele statutul de stat cobeligerant, asta înseamnă ca în tratat scrie negru pe alb că țara mea trebuie să plătească 300 milioane de dolari Uniunii Sovietice despăgubiri de război, fiind considerată alături de Finlanda și Ungaria inamic al URSS. În iarna lui 2017 se vor face 70 de ani de la momentul semnării tratatelor de la Paris și deși multe lucruri s-au schimbat, cerul are nori plumburii și nu miroase a petale de trandafiri prin Europa, ci este o atmosferă tristă, grea și mocnește un ceva rât mirositor.

(07 septembrie 2016)