Acesta este un site destinat realizării unei enciclopedii a culturiştilor români, astfel încât să se gasească într-un singur loc datele de bază legate de activitatea desfăşurată de aceştia. Fiecare culturist va înregistra aici atât unele date personale, cât şi date privind activitatea competiţională. Există câmpuri obligatorii, dar şi câmpuri opţionale. Datele înregistrate au la bază onestitatea sportivului.
Calitatea informaţiilor, completitudinea şi corectitudinea, depind strict de acesta. Se prezintă un text despre setul de reguli simple ce trebuie respectate şi numai dacă sportivul este de acord cu acesta, i se dă acces la şablon şi are posibilitatea de a face completări.
Totul este gândit să meargă foarte simplu. Mai întâi, fiecare culturist îşi crează un cont, aşa cum se face în toate aplicaţiile online. El va defini un nume de utilizator şi va construi o parolă pe care trebuie să o memoreze.
După aceea sportivul trece la completarea unui şablon şi la încărcarea de fotografii. Șablonul înseamnă introducerea de texte ceea ce presupune ca sportivul să aleagă propoziţii care să-i exprime foarte bine gândurile. Totul depinde strict de ceea ce doreşte el să fie cunoscut. În unele cazuri există posibilitatea de a se face selecţii de şiruri de cuvinte, mai ales în cazul competiţiilor la care sportivul a participat. Unde este necesar se vor face şi validări de date. Pentru a se asigura calitatea textelor, nu este permisă utilizarea cuvintelor triviale.El are posibilitatea de a face corecţii pe loc sau de a salva ceea ce a introdus.
Ori de câte ori doreşte să facă actualizări, sportivul se autentifică, are acces la datele sale introduse şi adaugă oriunde doreşte în şablon. Are posibilitatea să şteargă fotografii, sa adauge noi fotografii.
Pentru a face o prezentare cât mai bună este dat un exemplu de mod de completare a şablonului şi a modului în care informaţiile introduse se văd atunci când cineva doreşte să facă o viziualizare.
Pentru a obţine un grad ridicat de accesare a informaţiilor din această enciclopedie, regăsirea se face după indexul alfabetic al culturiştilor sau o regăsire rapidă folosind o listă predefinită, fără senzitivitate la tastarea şirurilor de caractere.
publicat azi 05 iulie 2016
No comments:
Post a Comment