Thursday, September 19, 2019

Un vis devenit realitate

De când eram elev de liceu, pe când ascultam la un aparat de radio ENESCU III ttransmisiuni de la Opera Scala din Milano a unor spectacole preluat în direct de postul românesc al Radiodifuziunii, mi-am dorit să ajung să văd și eu un spectacol acolo. Au trebuit să treacă peste 55 de ani să ajung să-mi îndeplinesc visul, la care nu am renunțat niciodată. În anul 2000 când am ajuns la Milano pentru prima dată doar am văzut clădirea teatrului La Scala pe dinafară și am citit afișul cu spectacolul pianistului Radu LUPU, ceea ce m-a făcut să fiu foarte mânddru că sunt român.
În Italia am mai călătorit de mai multe ori, dar am evitat să ajung la Milano doar din motivul că nu ajungeam să cumpăr bilete la un spectacil al celebrul Teatro alla Scala. Ori erau prea scumpe, ori nu era niciun spectacol atunci când aș fi ajuns eu acolo, ori erau epuizate biletele.
Fiind foarte insistent și știind că totuși timpul lucrează împotriva mea, căci am 72 de ani, am fost foarte insistent și anul acesta s-a produs miracolul. Am reușit să iau bilete la spectacolul cu RIGOLETTO de VERDI pentru 9 septembrie 2019, ora 20. Parcă totul s-a potrivit la pefecție, de parcă la acea dată s-au aliniat toate planetele și mi-au fost favorabile.
vremea a fost superbă.
Parcarea a fost la 5 minute de Dom.
Cazarea a fost la 10 minute de Teatro alla Scala.
Programul s-a derulat fără incidente de niciun fel.
După ce am vizitat Domul și după ce m-am odihnit un pic, am pornit în recunoaștere, să văd cum se ajunge la teatru. Nu a fost dificil.
Am plecat de la locul de cazare la 19,20 și în 10 minute am ajuns la teatru. Am intrat. Am ocupat locurile 3 și 4 din loja 17, având posibilitatea să vedem totul în condiții speciale deși pe locurile 1 și 2 erau două doamne.
M-au uimit:
- mărimea sălii,
- numărul de balcoane,
- proporțiile,
- liniștea,
- acustica,
- cortina,
- ritmul de ocupare a locurilor de către spectatori,
- că nu a sunat niciun telefon în timpul spectacolului,
- că ușile lojilor erau închise pe dinafară.
Din capul locului trebuie să spun că spectacolul a fost perfect. Eu am văzut RIGOLETTO și la Met chiar de două ori, dar am văzut multe interpretări pe DVD și pe youtube, deci nu sunt un novice în a face aprecieri.
Distribuția a fost următoarea:
Rigoletto: Leo NUCCI
Gilda: Enkeleda KAMANI
Il Duca di Mantua: Chuan WANG
Sparafucile: Toni NEZIC
Madalena: Caterina PAVA
Din start trebuie să remarc forța specială a baritonului Leo NUCCI care la 77 de ani ai săi a reușit cu brio să ducă rolul lui Rigoletto într-un mod cu totul special, magistral, mai exact. Acesta este un talent, un artist a cărui longevitate i-a permis să aibă partenere de valoare excepțională în rolul Gildei de-a lungul timpului și aici numesc pe Joan SUTHERLAND, Elena MOȘUC, Sumi JO, Ruth INIESTA, Inva MULA, Nadine SIERRA, Olga PETRETYATKO, Maria Grazia SCHIAVO, Ilona DOMNICH, Ekaterina SIURINA, June ANDERSON, Diana DAMRAU.
Și de data aceasta a fost bisat acel duet Rigoletto-Gilda, care de obicei ridică sălile în picioare.Rolul Gildei a fost interpretat cu acuratețe și corectitudine de tânăra Enkeleda KAMANI, dar interpretarea lui Chuan WANG nu mi-a plăcut. El este un tenor cu o voce nepotrivită pentru acest rol, mai ales în comparație cu vocile lui Placido DOMINGO, Juan Domingo FLOREZ, Luciano PAVAROTTI, Andrea BOCELLI, Roberto ALAGNA, Franco CORELLI, Mario del MONACO, cu voci pline, bărbătești, deloc subțiri.
Decorurile au fost multifuncționale, bine gândite, care au sugerat foarte bine mediile în care se derulau cele trei acte ale operei. Costumele au avut acea eleganță specifică unui teatru mare, unde totul este dus până la cel mai înalt nivel al calității.
Orchestra a fost impecabilă, fără stridențele cu care m-a obișnuit pe Dâmbovița la vale. Corul și-a făcut datoria fără acea plictiseală și moleșală pe care le-am simțit pe la noi. La fel și dansatorii. Nu erau grași și nici imobili, ci dansatori filiformi, ritmici și sincronizați. De, erau cei de la Teatro alla Scala, nu pensionarii noștri ramoliți, gata să-și dea duhul după trei minute de țopăială.
Într-un cuvând, am rămas profund impresionat și tot spectacolul a făcut toți banii, căci comparând cu ceea ce am văzut la Met prin 2006, spun: jos pălăria!


(19 septembrie 2019)

Candidații noștri cei de toate zilele

Până acum, să zicem că se văd destul de clar unii dintre candidații la prezidențialele din toamna acestui an, mulți dintre ei doar anunțați, fără șanse chiar de a strânge semnăturile pentru a se înscrie în cursă.
Văd trei categorii de candidați  și anume:
- candidații partidelor puternice, PSD, PNL, USR, cu șanse reale de a intra în turul al II-lea,
- candidații unor partide mici, fără șanse de a penetra în turul al II-lea,
- candidații independenți, care au șanse limitate chiar de a aduna semnăturile de a accede în cursă,
- candidați care doar își anunță intențiile doar-doar se va vorbi și despre ei un pic.
Cele două categorii în niciun caz nu sunt destinate a trece de primul tur, ci sunt doar pentru a ține partidele lor în atenție sau de a face doar ca numele candidaților să apară pe cele 18 milioane de buletine, chestie care nu este puțin lucru.
Ceea ce am observat se leagă în primul rând,
- puterea,
 că toți candidații din ultimele două tipologii nu au:
- forța,
- definirea,
- personalitatea
care să-i impună astfel încât să-și asigure nu intrarea în primul tur, ci trecerea de turul al doilea. Ei nu au înțeles că o candidatură de prezidențiabil:
- se construiește în cel puțin 10 ani,
- necesită o echipă foarte puternică și profesionistă,
- impune lucrul fără greșală, nu fără gafe.
Dacă dintre cei independenți era unul care în anul 2018 fusese recunoscut într-un domeniu precum medicina, fizica sau chimia și recompensat cu premiul NOBEL, cu siguranță ca independent avea șansele cele mai mari, doar dacă mișca un deget în sensul exprimării dorinței de a candida. Nimeni nu trebuie să ia în considerare că succesul fulminant al președintelui Volodymyr ZELENSKY a fost ceva întâmplător, că așa și-a dorit el și vreo câțiva din jurul lui. Totul a fost o știință a profilurilor aplicată țării sale și el a fost alesul, adică cel care a avut profilul cu cele mai multe trăsături comune cu profilul alegătorului din Ukraina.
Deja zilele acestea vor începe depunerile oficiale ale candidaturilor. Totul va fi eșalonat astfel încât cineva să ia caimacul, fără a se călca pe bătături candidații între ei, îngrămădindu-se toți pe ultima sută de metri, așa cum stă bine românului.
Voi înc erca să aplic pentru prima dată ceva din teoria profilelor să vedem dacă se va verifica în acest sezon de alegeri, căci după ce voi vedea care sunt candidații, voi pune elemente de analiză calitativă, să vedem ce merge și ce nu merge din această teorie, știută fiind apetența românului spre scandal, bârfă, zgomot și aroganțe care să șocheze, căci lumea nu prea este interesată de lucruri serioase, deși în ultimii 30 de ani parcă au fost prea obositor tot ce s-a derulat și fără efecte concrete în planul infrastructurii, dar un pic de masochism avem fiecare în noi, ceea ce ne face să ne placă să suferim puțin, dar să avem circ cât cuprinde.





(18 septembrie 2019)

Tuesday, September 17, 2019

Partidele balama și rolul lor nefast

Dacă va fi analizată istoria partidelor de pe plaiurile mioritice, se va vedea că dintotdeauna au existat partide balama.
Partidul balama nu este o construcție politică, el este o chestie artificială, menită să joace un anume rol, mai ales în ceea ce privește înclinarea balanței într-o direcție convenabilă celor care le crează. Un partid balama este rezultatul unor calcule ce privesc posibilitatea de a obține oarece avantaje, exact prin utilizarea de strategii din teoria jocurilor de sumă nulă. Ele au menirea de a maximiza nivelul unei funcții obiectiv care se definește imdeiat de termină alegerile. Niciodată un partid balama nu a avut o viață lungă, ci a durat exact cât a trebuit pentru a-și realiza obiectivul, nu neapărat al său, cât mai precis al finanțatorilor săi.
În statele unde opțiunile politice nu sunt perfect cristalizate spre dreapta sau spre stânga, deci unde nu există două partide puternice unul de dreapta și altul de stânga, apar aceste partide balama, cu doctrine:
- incerte,
- volatile,
- derutante,
- primitive,
- zgomotoase,
- întortocheate,
care se vând bine și care crează așteptări, ce nu vor fi onorate niciodată în rândul electoratului, sedus și mai ales, abandonat.
Liderii partidelor balama sunt de regulă persoane eșuate, fără prea mult caracter și care încearcă să se reinventeze, crezând că au redescoperit apa caldă, lucru care le era imposibil de evidențiat în partidele pe care le-au părăsit, în orice caz, nu din prea multă performanță.
Și noi avem nenumărate exemple de partide balama care au hotărât pe nedrept soarta noastră istorică, doar prin cele câteva voturi pe care le-au adus celor ce și-au dorit să încline balanța spre a merge într-o direcție care s-a dovedit a fi greșită. Nu trebuie spus mai mult decât că, nici cei care construiesc partide balama nu sunt niște genii, iar cei ce le folosesc, nici atât. Sunt doar practici ale unor mediocrii de a-și rezolva problemele de moment, antamând într-un mod nefast evoluția pe termen lung, unui mod de parcurs aiurea. Să ne uităm la cine au fost șefii partidelor balama de la noi și avem imaginea concretă și corectă a ceea ce s-a întâmplat în istoria dintotdeauna în care momentele esențiale au primit soluții la limita votului dat de un partid balama sau de o coaliție fragilă de partide balama. Momentele esențiale, benefice ale istoriei noastre nu au avut la bază niciun partid balama, ci decizii clare luate de bărbați de stat adevărați, nu de marionete stupide, șterse și mai ales cu nivel de inteligență discutabil.




(17 septembrie 2019)

Monday, September 16, 2019

A fost ales noul Mr. OLYMPIA

Pentru anul 2019 Mr. Olympia este Brandon CURRY, un culturist de 37 de ani, care a avut o evoluție ascendentă în acestă competiție. În anul 2011 a ocupat locul al 8-lea, în anul 2017 a ocupat tot locul al 8-lea, iar în anul 2018 a ocupat locul al 5-lea. La un concurs extrem de puternic, Arnold Classic în străinătate, Brandon CURRY a ocupat locul întâi în anii 2013 și 2017. La el acasă, Brandon CURRY s-a situat pe locuri modeste în anii 2011 și 2015, dar a reușit la Arnold Classic din anul 2019 să ocupe locul întâi, ceea ce prevestea o spectaculoasă dezvoltare a formei de concurs.
În articolul meu din 10 august 2019, arătam că se caută o nouă formă de expresie în culturism, se caută un nou model, iar concluzia din acel articol ducea ca soluție de avarie spre Shawn RHODEN. Adevărul este că noul model, zic eu, pe termen lung de culturist este Brandon CURRY.
Caracteristicile sale bilmetrice sunt:
Vârsta: 37 ani
Înălțimea: 172 cm
Greutatea: 98 Kg
Circumferința brațului: 53 cm
Calves: 58 cm
Circumferința gambei: 53 cm
Circumferința taliei: ?
Circumferința coapsei: ?
Circumferința pieptului: ?
Culturistul Brandon CURRY aduce un anumit echilibru și o anumită armonie a performanței, apreciată acum în 2019 ca fiind corespunzătoare exigențelor celor care evaluează rezultatele concrete obținute de culturiști, știut fiind faptul că acum doar trebuie stabilit obiectivul, căci există mijloace de a-l atinge fără niciun risc. S-a trecut de la culturistul masiv, la culturistul filiform, iar acum acestă linie de mijloc orientată de la o medie imaginară spre stânga unde se află culturiștii ce nu aparțin categoriei uriașilor, arată că idealul de culturist este acela în care se încadrează cei mai mulți dintre cei care parctică acest sport. Este vorba de culturițtii sub 175 cm înălțime, cu înzestrare genetică medie ce se corectează prin antrenamente și nutriție adecvate. 
Culturistul Brandon CURRY va influența în bine mișcarea sportivă întrucât arată că oricine are șansa de a fi în vârful competițiilor, dacă respectă reguli impuse de organizatori sau tradiții deja consacrate în derularea concursurilor.
Dacă priviom cu atenție clasamentul, vom vedea că este vorba de o schimbare de generațiii. În primii zece clasați
01. Brandon CURRY     
02. William BONAC    
03. Hadi CHOOPAN     
04. Dexter JACKSON     
05. Roelly WINKLAAR     
06. Steve KUCLO     
07. Cedric McMILLAN      
08. Lukas OSLADIL    
09. Akim WILLIAMS      
10. Patrick MOORE
numai Dexter JACKSON și Roelly WINKLAAR  sunt culturiștii cu vechi ștate de participare la concursul Mr. Olympia. Culturistul Roelly WINKLAAR este prezent la acest concurs încă din 2010, iar Dexter JACKSON este prezent la concursul Mr. Olympia încă din 1999.
În acest context surprizele vor fi uriașe, căci din plutonul noilor veniți, cu siguranță se va impune în câțiva ani o nouă tipologie de culturist apt să câștige Mr. Olympia. 
Concluzie: în articolul meu din 10 august 2019 prognoza a fost eronată. Va trebui să studiez corelația între ocupanții locului întîi la Arnold Classic și învingătorii la Mr. Olympia, atât din anul curent, cât și din anii precedenți, să văd dacă există sau nu o legătură între valoarea impusă la Arnold Classic și ceea ce se întâmplă în septembrie la Las Vegas. Necunoscutele legate de evoluția campionului en-titre au și ele rolul lor, mai ales că anul acesta Shawn RHODEN, câștigătorul de anul trecut nu apare printre primii 10, prin neparticipare.





(16 septembrie 2019)

Monday, August 12, 2019

Cine e corporatiștii și ce vrea ei?

Intenționat am scris Cine e corporatiștii și ce vrea ei? pentru a atrage atenția asupra faptului că lucrurile nu sunt complicate, ci din contră, sunt extrem de simple.
Noi ne-am obișnuit:
- să fim creativi,
- să lucrăm cum ne taie capul,
- să nu ne asumăm responsabilități,
- să facem să treacă timpul,
- să nu normăm nimic,
- să criticăm pe alții,
- să zicem că toți suntem foarte buni,
- să nu participăm la instruiri.
Corporațiile mari au venit cu:
- proceduri,
- fluxuri,
- criterii,
- ierarhizări,
- management,
- evaluări,
- normări,
- calitate,
- corelații.
Față de restul poporului, corporatiștii nu sunt cu nimic mai speciali. Prin ceea ce știu să facă, fac bine numai și numai pentru că știu proceduri pe care le aplică cu sfințenie. Ei nu fac nimic de capul lor. Ei au soluții pentru toate problemele, cu condiția ca acele soluții să se regăsească în procedurile învățate. Ceilalți români, necorporatiști:
- nu știu proceduri,
- lucrează a la Dorel,
- se cred deosebit de creativi,
- improvizează la greu,
- aplică principiul că merge și așa,
- nu se respectă pe ei și nici pe cei din jur,
- gafează în neștire.
Corporatiștii sunt mai buni doar prin faptul că ei știu câteva proceduri foarte bine și nu ies din ele sub nicio formă, știut fiind faptul că cei ce fac altcumva nu sunt apreciați de șefi și sunt ocoliți la capitolul bonusuri. Ei au productivitate cu mult mai mare decât noi ceilalți și munca lor este de calitate mai bună, fără rateuri, așa cum vedem cu ochiul liber printre noi necorporatiștii unde estimăm eronat, avem rateuri și amânăm sau tăiem frunză la câini.


(11 august 2019)

Sunday, August 11, 2019

Și unii corporatiști sunt nesimțiți

Am mers prin tot felul de săli de fitness-culturism și de aici și de prin alte țări. Mi-am dat seama că la noi sunt prtea mulți tipi needucați care:
- sunt prea gălăgioși,
- râd extrem de zgomotos,
- aruncă hârtii peste tot,
- nu pun ganterele de unde le-au luat,
- lasă discurile peste tot,
- uită peturile pe unde nici nu gândești,
- ocupă dpuă sau trei aparate,
- pun prosoapele ocupnd aparatul pe care nu-l folosesc.
M-am dus și la o sală de corporatiști, crezând că a dat norocul peste mine și optimismul meu a fost și subiectiv și nejustificat din moment ce materia primă este din același aluat mioritic, nedospit și mai ales cu educație aproximativă, lucru dovedit prin:
- ușile lăsate vraiște la dulapuri,
- dialogurile picante,
- utilizarea excesivă a telefoanelor în timpul executării de exerciții,
- ocuparea simultană de aparate, fără folosire,
- aruncarea papuceilor pe oriunde,
- lăsarea de peturi aiurea, când coșul de gunoi e la doi pași,
- ocuparea neglijentă a băncuțelor,
- lăsarea ușii deschise la toaletă pe când se pișă,
- aruncarea de șervețele în cabina de dușuri,
- târâtul apei peste tot de la duș prin vestiar,
- neutilizarea caschetei la bazinul de înot,
- lăsatul coafurilor pe gresia bazinului.
Este adevărat că unii corporatiști își dezinfectează aparatele ori de câte ori încep să le folosească, dar în 6 luni un singur tip a lăsat echipamentul fără sarcină, ceea ce m-a determinat să cred că încă nu este o cauză pierdută ideea de a crede că și pe la noi vor veni vremuri în care sălile de fitness-culturism vor fi ca în America unde chiar oamenii arată că sunt educați și fiecare știe ce are de făcut, cu exactitate, nefiind necesar ca altcineva să stea după fiecare să facă curățenie sau să așeze discurile și ganterele pentru a fi utilizate de alții fără efortul de a fi căutate unde nici nu-ți închipui că s-ar afla.


(11 august 2019)

Saturday, August 10, 2019

Legea Alexandra

Mă așteptam ca ONG-urile care ies ca ciupercile după ploaie și-și fac simțită prezența, mai ales când nu trebuie, să se apuce și să redacteze o lege care să poarte numele copilei răpite și ucise din Caracal, lege care să definească acele elemente care să stopeze acest fenomen nenorocit care tinde să devină de masă și aici mă refer la răpiri de copii, la uciderea copiilor și la traficul de copii în străinătate.
Mă tot gândeam la acea ingineră în nu știu ce care dorea să se instaleze la justiție, că acum a ratat momentul în care avea posibilitatea să arate că toți au greșit, iar ea merita acel fotoliu ministerial, dacă venea cu acel text de lege care să intre în Parlament și de a doua zi de la promulgare să-și vadă efectele în societate.
N-a fost să fie. Iată că trece timpul și vedem exact ceea ce știam, adică:
- o moleșală dureroasă în societate,
- niște televiziuni în goană după rating,
- tot felul de indivizi care-și dau cu părerea,
- manipulări cât cuprinde.
Încă mai sper ca însuși Alex CUMPĂNAȘU care are și el un ONG și zice că are milioane de susținători, să vină cu acel text de lege și să strângă cele 500.000 de semnături ca textul să intre să fie legiferat de aleșii noștri, care doar se zburdălnicesc în indemnizații pe care și le votează în consens.

(10 august 2019)