Monday, July 6, 2020

Lipsa Legii Pendemiei

Acum se văd efectele lipsei unei legi speciale a pandemiei, să-i zicem simplu și pe scurt Legea Pandemiei, în care se clarifică:
- ce este aceea pandemie,
- ce înseamnă izolare,
- ce înseamnă carantinare,
- ce înseamnă internare,
- cum se comportă doctorii,
ce trebuie să facă cetățenii,
- cum stă treaba cu drepturile omului,
- care sunt fluxurile,
- cum se reorganizează spitalele,
- cum sunt pedepsiți cei ce încalcă legea.
Adică se spune totul despre cum se acționează, ca să nu se mai întâmple ceeea ce se întâmplă acum când se discută toate măsurile ce s-au luat atunci și se caută să fie analizate de pe poziția de azi, când vâltoarea a trecut și oamenii care au luat atunci decizii se așteaptă la tot felul de mizerii din partea șobolanilor care au stat la cutie și și-au pândit viitoarele victime, contorizându-le mișcările, ca erori și nu ca acțiuni în momente excepționale.
Dacă era Legea pandemiei acum nu se mai zicea nimic despre avioanele militare trimise după măști.
Dacă era Legea pandemiei acum nu se mai zicea nimic despre spitalele suport COVID.
Dacă era Legea pandemiei acum nu se mai zicea nimic despre amenzile celor care încălcau legea.
Dacă era Legea pandemiei acum nu se mai zicea nimic despre deciziile privind măștile.
După război se arată nenumărați viteji. Și eu cred că undeva trebuia mai multă transparență. 
Dacă se spunea că cutare problemă a fost pusă specialiștilor X1, X2, ...Xn cei mai buni din Ro și aceștia au zis bla, bla, bla, cu siguranță n-ar mai cârcoti nimeni acum, căci peste cei mai buni specialiști n-ai cum să treci.
Dacă era desemnat un comunicator de specialitate și nu oameni politici care doreau să-și facă reclamă electorală trăgându-și preșul de sub picioare unul altuia, comunicatorul ar fi venit cu mesaje clare, unice, neambigue, consistente și nu s-ar fi lăsat impresia unor improvizații efectuate de amatori.
Nu este deloc târziu pentru a face o lege a pandemiei, o lege a cutremurelor și o lege a inundațiilor, căci a trata cele trei nenorociri la grămadă este ca și cum ai amesteca felurile de mâncare în ideea că tot în burtă ajung toate.

(06 iulie 2020)

Un Don PASQUALE din 1979 la Met

În ziua de 20 ianuarie 1979, deci acum 41 de ani a avut loc reprezentația cu Don PASQUALE opera lui Gaetano DONIZETTI având în distribuție pe:
Norina - Beverly SILLS de50 de ani
Don PASQUALE - Gabriel BACQUIER de 55 ani
Ernesto - Alfredo KRAUS de  52 ani
Dr. MALATESTA - Hakan HAGEGARD de 61 ani
Dirijor - Fabio LUISI de 61 de ani
Tortul a fost la superlativ. Se vedea că interpreții au o experiență vastă în spate, căîci în acei ani penetrau pe scena Metropolitanului personalități cu totul speciale. În acele vremuri nu exista nivi Internet și nici Youtube ca informația să circule și viteza de consacrare să fie extrem de mare.
Înregistrarea a fost perfectă și timpul nu s-a pus pe acea reprezentație ca să invocăm fie joc teatral, fie minusuri tehnice. Perfecțiunea la nivelul lui 1979 este cam aceeași și acum în 2020.

(06 iulie 2020)


O nouă aberație românească: COVID 19 nu există

Este o scenă în piesa Domnișoara nastasia în care eroina principală zice:
- A trăit să mă văd și moartă.
Cam așa stau lucrurile și acum când aud pe niște indivizi pe sticlă spunând siguri pe ei:
- Virusul nu există!
Ei vin cu argumente, dintre care cel mai puternic este legat de poza de la guvern cu ORBAN, TURCAN și AURESCU, toți fără mască, deși cu câteva zile înainte ziseseră în cor, că în interior trebuie purtată masca.
Stau și mă gândesc cum se realizează o trecere așa de abruptă de la frica din februarie-martie când toată lumea alerga bezmetică de colo-colo căutând să se ferească de a se îmbolnăvi, până la a ignora acum orice măsură de protecție, ca și cum nici nu ar fi existat miile de morți și groaza că oricând se va ajunge la terapie intensivă cu șanse minime de supraviețuire.
Eu știu că românii sunt oamenii extremelor, dar nici chiar așa. De la frică spre indiferență, este un salt prea mare și greu de controlat. Fiecare vrea să obțină un oarece profit și de aceea unii fac pe indiferenții și ies în public cu manifestări provocatoare de a ignora distanțarea fizică și de a nu purta mască în incinte.
Se fac  botezuri, nunți și chiolhanuri pantagruelice cu sute de invitați încălcând orice regulă pentru că:
- așa vrea mușchii lor,
- dorința e prea mare,
- nu mai contează nimic,
- puterea nu corupe, ci e coruptă,
- minciunile și scuzele sunt acceptate,
- peștele de la cap se-mpute, dar nu se curăță de niciunde.
Stau și aștept ca mâine să văd și alte grozăvii, căci aici în spațiul carpato-danubiano-pontic creativitatea este nepuizabilă și deja autoritățile și-au pierdut credibilitatea prin PRBAN care ținea masca sub nas, prin întrunirile puterii de la Iași unde distanța fizică era o himeră și să nu mai vorbim de tentativele de mitinguri în București subminate de PSD, dar care arătau un PNL anemic și neinspirat. Eu vreau schimbare, dar o schimbare realizată inteligent, cu forța convingerii prin exemplu, nu prin lipsă de inspirație, inteligență și frumusețea argumentelor.


(06 iulie 2020)

Sunday, July 5, 2020

Miturile digitalizării

Toată lumea care nu are habar ce înseamnă digitalizarea își dă cu părerea și ceea ce este cel mai nasol, se emit ipoteze de lucru sau iau decizii halucinante. În anii '70 când se instala un calculator IBM 360 sau FELIX C 256 se punea problema de a da afară cam 30% din personal, ceea ce s-a dovedit a fi o catastrofă, căci un calculator nu presupune disponibilizare ci:
- muncă de înaltă calificare,
- personal suplimentar care decide,
- diversificarea serviciilor,
- economie de muncă vie per operație,
- creșterea volumului de prelucrări,
- un alt nivel de soluționare a problemelor.
Iată că după 50 de ani, niște neica nimeni vin și aruncă în spinarea digitalizării o chestiune absurdă și anume reducerea de personal, căci motivează o ministreasă cu frunte îngustă, ceea ce indică micinea nivelului de inteligență, că vin unele cucoane să-și facă manichiura și vin domni birocrați să răspundă pe Facebook mesajelor.
Acum digitalizarea este și mai periculoasă decât în anii '70  căci Internetul aduce noi exigențe, iar cine crede că dacă aveai 20 de inși într-un birou, în momentul în care ai digitizat trebuie să rămână 5 inși, deja face o greșeală impardonabilă. Acum există telefon mobil, există laptom, există tabletă și nimeni nu va accepta aplicații gen struțo-cămilă în care faci ceva pe Internet și după aceea faci operații ce presupun hârtii și deplasări cu stat la cozi interminabile. Acum în anii aceștia lucrurile stau altfel căci vrem:
- fluxuri complete,
- soluții digitale eficiente,
- automatizare în decizii,
- calitate la soluții,
- abordări prietenoase.
Sunt sigur că a atinge aceste cerințe sunt necesare nu 20 de persoane, ci 40 de peroane, iar beneficiile care se obțin sunt de natură să crească:
- confortul social,
- gradul de satisfacție,
- profitul la nivel profesional.
Să ne imaginăm că acum disponibilizăm 30% din personal, ca în vremurile bolșevice, dar să fim siguri că în final, numărul celor care vor lucra în acel domeniu va fi cel puțin dublu în viitorul apropiat, căci digitalizarea aduce creșterea complexității problemelor de rezolvat, stocarea de informații multimedia, care este un proces ce nu se face prin achiziții automate de date, iar ceea ce se va afla în bazele de date trebuie să fie date corecte, complete, omogene, comparabile și mai ales fiabile. Calitatea datelor e dată de oamenii care manipulează acele date, chiar dacă sunt fluxuri digitalizate la maximum.

(05 iulie 20200

Statul de drept ca glumă sinistră

Mulți vorbesc despre statul de drept și este un lucru bun. Numai că istoria a cunoscut niște evoluții sinuase în care și poziția indivizilor față de stat era destul de nuanțată.
Ludovic al XIV-lea a avut zicerea: L'état, c'est moi!
Mulți nu au zis-o, dar au aplicat-o ad-litteram și tot acolo s-a ajuns. Prin natura umană există:
- un șef suprem care-și asumă totul,
- trepăduși care dau din cap și-l aplaudă,
- prostimea care stă cu gura căscată și suportă.
Numai că atunci când se schimbă foaia și însul, numit uneori și dictator își pierde puterea, slugile caută un alt fraier să fie înscăunat șef suprem, dar de care să se folosească de pe poziția de aplaudaci și să arate că doar au fost supuși, deși aveau toate instrumentele de a pune și altfel problemele. E mai bine să vorbești mereu de greaua moștenire.
Statul de drept nu are o mie de definiții. Așa cum un deget e privit din mai multe poziții și arată altfel, deși este unul și același deget și statul de drept este ce vrea să fie șeful suprem. Dacă el se înconjoară de slugi ascultătoare care știu să-i citească gândurile și luptă să-i fie acestuia pe plac, statul de drept este exact cum și-l dorește respectivul, căci totul este interpretat de slugi în direcția dorită de șef.
Până și NERO cel dement se bătea cu cărămida în piept că face ceea ce trebuie, fiind aplaudat de cei pe care-i alesese să facă acest lucru. HITLER cel fără de un testicol se înconjurase de indivizi care-i justificau crimele prin prisma unui stat de drept definit de mintea bolnavă a șefului suprem. Să nu credem că în zilele noastre statul de drept este unul ideal. Nici nu are cum să fie. El este făcut cumva, definit cumva mai exact, dar aplicarea definițiilor este făcută de oameni, ei înșiși fiind făcut din carne și oase, cu opțiuni, cu niveluri de cultură diferite și cu dorințe animalice care sunt deasupra oricăror trăiri, pri orgoliu, răzbunare, plăceri primare, limitări, impresii, mirosuri și mai ales energii negative.
Să luăm un exemplu: statul de drept al lui Traian BĂSESCU, pe care tot timpul l-a clamat și în numele căruia a luptat pentru a atinge niște obiective el cu România din viziunea lui, ca peste ani să recunoască de fapt că s-a clădit un stat mafiot. Și ILIESCU tot stat de drept se zbuciuma să clădească, numai că explicațiile cu minerii sunt imposibile de justificat prin prisma chiar prin prisma actelor adoptate de proaspătul FSN care domina scena politică, dar nici mineriada cu pacutl de la Cozia din vremea lui CONSTANTINESCU nu avea legătură cu niciun stat de drept.
Acum invitația de a nu respecta deciziile CCR tot o interpretare lejeră a statului de drept pare ca în romantismul literar unde eroii excepționali trăiau în situații excepționale și pandemia e romantism pur.



(05 iulie 2020)

Ludovic ORBAN se vopsește

Ludovic ORBAN este născut în 25 mai 1963, deci are 57 ani. Despre el se spun tot felul de lucruri și i s-au pus tot felul de etichete și prorecle, unele mai răutăcioase ca altele, mai ales că este știută invidia bărbaților care nu suportă ca unul de-al lor să urce atât de sus. 
Totuși, acum pe mine nu mă interesează nimic din cele spuse că n-am stat eu să-l urmăresc pe Ludovic ORBAN prin restaurante, pri cluburi sau pe munte la focuri de tabără unde lumea își dă frâu talentelor și elanurilor de tot felul. Eu iau ce văd: un om de 57 de ani care nu are niciun fir de păr alb. La cât muncește, la ce sarcini îi stau pe umăr, premierul Ludovic ORBAN ar trebui să aibă cearcăne, obrazul brăzdat de griji, dar și multe fire de păr alb. Concluzionez că Ludovic ORBAN se vopsește. Nu este rău, căci îi crează falsa impresie că pentru el timpul a rămas pe loc și este la la 25 de ani.
Oricum cei care-și vopsesc părul își netezesc obrazul, dau dovadă că se îngrijesc și este un lucru pozitiv pentru ei, dar eu să fiu în locul lui n-aș face așa ceva doar din cauză că voi fi asociat primarului Timișoarei, Nicolae ROBU, care se vrea tot prin respectivul procedeu să devină personaj de baladă:
Perișorul lui,
Pana corbului...
Îmi vin în memorie imaginile fantelui Relu FENECHIU care apărea strălucitor cu un june la televizor și propovăduia valorile liberale, ca vreo câteva luni mai târziu din pușcărie să apară doar ca un. bătrânel insipid, incolor și fără miros, lipsit de măreția artificiilor costisitoare pe care cosmetica și medicina estetică le oferă cu generozitate celor ce vor să pară ceea ce nu mai sunt, adică juni.


(05 iulie 2020)

Saturday, July 4, 2020

Chaiyya Chaiyya și un cântec într-o remorcă

Cine urmărește Chaiyya Chaiyya pe youtube vede ce înseamnă profesionalismul. A apărut și un cântec al lui Aurel MOLDOVAN intitulat Yo's Moldovean   cu un clip cu o camionetă, ceva mai sărăcuț, fără desfășurare profesională pe care o are Bollywood-ul cu mii de filme anual.



(05 iulie 2020)