De la descântec la terapie

Văd că acum se vorbește foarte mult despre ședințele de terapie. Am văzut în filmele americane de comedie cam ce însemna ca un nene sau o tanti sau un cuplu format dintr-o tanti și un nene, să meargă la ședințe de terapie. Mi-am adus aminte că de mii și mii de ani, pe meleagurile noastre cele mioritice se făcea terapie. Era de fapt vorba despre babe care descântau. Pe vremea copilăriei mele, era Baba COSTANTINA, o mână de femeie, cu pielea zbârcită pe față, numai piele și os, care știa să descânte și care atunci când copilul nu era cum trebuie, îi descânta, copilul se uita în ochii ei și după două trei ședințe de descântece, copilul devenea exact așa cum trebuia să fie.
Baba COSTANTINA știa să descânte nu numai de deochi, dar știa să le strunească pe femeile tinere în ale căsniciei, căci le descânta de iubire, de ținut bărbatul lângă ele și de multe altele. Baba COSTANTINA știa să le vorbească tuturor, căci avea vorba șoptită și mai avea darul de a-l face pe om să-și deschidă sufletul. Ea vedea rănile de pe suflet și avea pansamente pentru aceste răni, fie cu vorbe, fie cu ceaiuri din ierburi numai de ea știute, căci bunica ei o învățase de toate. Acum s-a cam pierdut darul descântecului și oamenii merg la terapie, dar descântecul nu exclude terapia, cum nici terapia nu exclude descântecul. Nu pledez pentru a se înființa o facultate de descântat așa cum este facultatea de psihologie, dar lumea nu trebuie să uite trecutul, căci cine nu are trecut, cu siguranță, nu are viitor.

(04 septembrie 2024)