Saturday, September 28, 2024

Inteligența artificială este moartă fără conținut digital!

Nouă ne place să vorbim despre orice. Dacă auzim în stația de tramvai despre conexiunea inversă, devenim instantaneu doctori în conexiune inversă. Dacă auzim la coadă la spanac despre inteligența artificială, instantaneu, devenim maeștri în inteligență artificială. Numai că, oricât de mult am vorbi noi despre inteligența artificială, dacă nu avem conținut digital făcut de noi românii, despre istoria noastră, despre literatura noastră, despre noi, indiferent cât de performante sunt instrumentele de inteligență artificială, ele nu au cum să ne ajute în rezolvarea problemelor noastre, căci le lipsește materia primă. Dacă nu am conținut digital despre filmul O scrisoare pierdută în regia lui Sică ALEXANDRESCU și solicit aplicației CHATGPT să-mi dea niște detalii, mi le va da, dar despre filmul de televiziune în regia lui Liviu CIULEI, pentru că despre acest fim, există conținut digital. Dacă  aș dori să știu de câte ori apare conjuncția și în poemul Luceafărul de Mihail EMINESCU, voi obține cu CHATGPT un rezultat corect pentru că poemul se găsește în format digital.
Morala: trebuie accelerat procesul de digitalizare pentru a fi creat conținutul digital pentru cât mai multe domenii, inteligența artificială hrănindu-se cu acest conținut digital autohton pentru a ne rezolva problemele noastre specifice.

(28 septembrie 2024)

No comments:

Post a Comment