Thursday, September 26, 2024

Refuzuri repetate

De-a lungul anilor, am adresat rugămintea unor peroane de a colabora la realizarea de materiale pe care să le postez pe acest blog. Ideea de bază era ca aici să se găsească o serie de detalii privind activitatea și realizările acelor persoane. În multe cazuri, am primit acceptul persoanelor de a colabora, drept care m-am străduit să construiesc seturi de întrebări, pe care le-am transmis pe poșta electronică, în ideea de a primi răspunsuri la ele. 
Au fost foarte multe cazurile în care cei cărora m-am adresat au avut amabilitatea de a-mi răspunde la întrebările puse de mine cu promptitudine. După ce am formatat materialele, am solicitat fotografii sau coperți de cărți scanate pe care să le includ în acele interviuri. După ce am primit acceptul de a posta pe blogu acesta interviurile, am postat și am certitudinea că cititorii au găsit lucruri interesante, căci persoanele cărora le-am adresat întrebările erau oameni de succes în domeniile lor de activitate.
Am întâlnit și situații, nu puține la număr, în care deși am transmis întrebările nu am primit răspunsurile nici până în ziua de azi. Nu m-a deranjat, căci deși oamenii promit că fac un lucru, se iau cu treaba și uită sau nu mai consideră necesar să colaboreze cu mine, pentru că este vorba de voluntariat și numărul celor care citesc blogul meu nu este de ordinul milioanelor pentru fiecare postare.
Am întâlnit și situații în care rugăminților mele de a răspunde la întrebări în cadrul unui interviu, am primit refuzuri categorice, pentru că persoanele consideră important să realizeze lucrări științifice, să construiască, să participe în competiții, nu să-și piardă timpul cu a oferi răspunsuri care să fie publicate pe un blog unde cititorii sunt într-un număr limitat, în niciun caz de ordinul milioanelor, iar beneficiile obținute nu se cuantifică în niciun fel. Oamenii nu vor să fie cunoscuți decât prin lucrările lor științifice publicate, prin acțiunile pe care le întreprind și prin rezultatele muncii lor, așa cum sunt percepute în mod concret de către beneficiari și de către plătitori.
Mulți se consideră nu persoane, ci personalități, iar aceștia agrează ideea de articol despre ei, nu acordarea de interviuri, articole ce presupune o muncă uriașă de documentare, în contextul digitalizării incipiente în care ne aflăm, mai ales că respectivele persoane nu sunt prezente în online, așa cum ar trebui să fie. Dacă aș fi primit un oarece sprijin, aș fi fost dispus ca o persoană să o tratez ca pe o personalitate, dar în lipsa sprijinului, mi-a fost imposibil de a scrie articolele pe care mi le-am imaginat.





(26 septembrie 2024)

No comments:

Post a Comment