De când îl știu eu pe Cătălin PREDOIU, mi-a făcut impresia unui politician elevat, cu vocabular curat, cu gesturi elegante, corect îmbrăcat, care știe să răspundă civilizat la întrebări. Acest comportament l-a făcut să reziste atât de mult în politică și să fie mereu personajul de care PNL se folosește ori de câte ori se află în situații dificile.
Ieri 03 octombrie, în parlament, Cătălin PREDOIU a avut un discurs în care a existat o parte cu totul diferită de ceea ce eram eu obișnuit să aud de la el, eu care l-am considerat pe Cătălin PREDOIU un intelectual fin, rasat, echilibrat, cuverbul la el și mai ales politicos cu interlocutorii. Iată ce a zis Cătălin PREDOIU.
Ar trebui să vă spună pentru că dvs, care vă frângeţi mâinile acum de această problemă, aţi promovat şi susţinut un proiect de lege privind legalizarea canabisului. Pe de o parte, veniţi aici şi spuneţi că e mare problemă cu drogurile, şi să ştie românii, pe de altă parte, cereţi în Parlament legi pentru legalizarea consumului de droguri, asta este realitatea. Dacă vreți să vorbim de distrugere, că sunteți obsedați de acest cuvânt. Distrus este propriul dvs partid, pentru că nu faceți decât să denaturați și să subminați orice lucru bun care se face. Nu mai cumpără nimeni acestă retorică că numai dvs sunteți buni, până ajungeți la guvernare unde ați mai fost duși de urechiușe și ați plecat cu pantalonii murdari când ați dat piept cu PNL la prima bătaie politică. Sunteți distruși din clipa în care v-au lăsat cei care v-au creat, și v-au manipulat din umbră , ați rămas fără epoleți, cu dinaintea goală.
Mi-am adus aminte de copilăria mea, când pe malul șanțului se certau muierile care își furaseră bărbatul una alteia și care își strigau nemulțumirea să le audă toate vecinele. Din când în când, de furie, câte una dintre ele își ridica fusta și-și bătea păsărica, pentru că chiloți nu avea. Ceea ce am văzut ieri în parlament mi-a reînviat imaginea aceea a muierilor de pe malul șanțului, căci la mine în mahala doar femeile se bălăcăreau, căci bărbații erau duși la muncă și nu aveau ei timp de prostii. oricum aș da-o, oricum aș întoarce-o, Cătălin PREDOIU a intrat și el în rândul lumii, este de-al nostru, adică e om de lume, care știe să întoarcă vorba celui care i se adresează neadecvat, scoțând în evidență toată duhoarea din haznaua politică unde chipurile se exersează democrația care nu a depășit stadiul de originalitate iliesciană.
(04 octombrie 2023)
No comments:
Post a Comment