Orice societate are gunoaiele ei. Așa că nici comunismul nu a fost scutit de prezența unor indivizi care în numele unor idealuri mărețe, care de fapt erau cu totul altceva, se ascundeau interese mărunte, frica de a pierde privilegii, dorința de a câștiga ușor prin vânzarea talentului ca pe o marfă de tarabă.
Am văzut cum se întreceau unii în a-și arăta atașamentul față de valorile comuniste, față de un iubit conducător. Erau gesturi necerute, dar făcute pentru a ieși în evidență ca mai devreme sau mai târziu să vină și avantajele de ordin material, în primul rând.
Am văzut cum se întreceau unii în a-și arăta atașamentul față de valorile comuniste, față de un iubit conducător. Erau gesturi necerute, dar făcute pentru a ieși în evidență ca mai devreme sau mai târziu să vină și avantajele de ordin material, în primul rând.
Au apărut trompetele noii societăți, care se întreceau între ele în a oferi producții cu care partidul comunist manipula masele.
Scriitorii cântau partidul, clasa muncitoare, țărănimea muncitoare, viața înfloritoare, munca în uzine, hărnicia pe ogoarele înfrățite.
Pictorii expuneau tablouri cu industria siderurgică, profiluri de sondori, de strungari, peisaje cu tractoare care ară pământul de la CAP, adunări de partid.
Sculptorii expuneau statui cu femei zidărițe, cu furnaliști, cu aviatori, cu soldați încleștați în lupte, busturi cu scriitori comuniști, cu conducători comuniști.
Arhitecții au proiectat Monumentul eroilor pentru victoria socialismului din parcul Libertății, eroi pe care revoluționarii i-au dezgropat și locurile rămase libere își așteaptă ocupanții, ca o altă revoluție să.
Arta cu tendință, realismul socialist a scos la iveală o altă ierarhizare a valorilor.
Scriitorul Alexandru SAHIA se învăța în manuale.
Poetul Teodor NECULUȚĂ era recitat la serbări.
Poetul A. TOMA era socotit de CĂLINESCU, mai mare decât EMINESCU.
Mihai BENIUC se tipărea singur în ediție liliput.
Compozitorii se întreceau în a compune cântece despre partid.
Imnul de stat cu muzica scrisă de Matei SOCOR și versurile scrise de Eugen FRUNZĂ și Dan DEȘLIU aveau versuri precum:
Voi continua în zilele următoare cu prezentarea unor mostre de cum nu trebuie să se poarte cineva care are talent pentru a nu se face de râs în fața istoriei.
(03 februarie 2022)
(03 februarie 2022)
No comments:
Post a Comment