Tuesday, February 1, 2022

Ion ANTONESCU a fost șef de stat, mareșal și atât

Istoria nu trebuie scrisă și rescrisă după cum are cheful cineva. Ea este o carte a marilor adevăruri. Înainte de război, partidele politice s-au purtat lamentabil. Au amânat, au tărăgănat decizii capitale pentru țară, exact cum se întâmplă și în ziua de azi. Ele au creat drumul spre dictatură și au netezit calea venirii la putere a mareșalului Ion ANTONESCU. 
Mareșalul Ion ANTONESCU a condus țara după mintea lui, nu altfel, căci s-a înconjurat de persoane care, așa cum le stă bine românilor, acceptă tot ce zice șeful, ca după ce șeful nu mai e șef, să se lamenteze despre greaua moștenire.
Neavând sfătuitori buni, Ion ANTONESCU a luat o serie de decizii care au aruncat România în prăpastie și faptul că am fost declarat stat învins la încheierea războiului în mai 1945, i se datorează integral lui Ion ANTONESCU, dar părți de vină revin și capilor partidelor istorice care s-au complăcut să chibițeze de pe margine cursul evenimentelor.
Deciziile cu efecte catastrofale pentru țară ale lui Ion ANTONESCU au arătat că el nu a avut o strategie, nu a făcut evaluări pe termen mediu și s-a comportat ca un aventurier mediocru.
Germania lui Adolf HITLER avea mai multe fronturi deschise, deci armata divizată.
Germania lui Adolf HITLER avea împotriva ei Anglia și Statele Unite.
Germania lui Adolf HITLER se confrunta cu rezistența popoarelor ocupate.
Rusia era un popor de peste 100 de milioane de suflete și un singur inamic.
O analiză simplă calitativă, trebuia să-l determine pe Ion ANTONESCU să nu se alieze cu un potențial perdant. Unora le place să complice lucrurile simple. El a uitat prea repede că Germania a ieșit învinsă în Primul Război Mondial, iar următorul război se producea la numai 20 de ani distanță, timp insuficient pentru a dezvolta economia în vederea unui război cu toată lumea.
Ceea ce a făcut Ion ANTONESCU îi stătea în putere și unui pici de mahala, căci dreptul la o aventură stupidă îl are oricine, în timp ce apanajul gândirii superioare îl au numai mințile luminate. Popoarele fac istorie nu numai pe câmpul de bătălie, ci și prin rezistența tăcută ostilă dușmanului agresiv.


(02 februarie 2022)

No comments:

Post a Comment