Codificarea este un proces.
Codificarea ar trebui să fie un proces inteligent.
Codificarea nu trebuie să dea bătăi de cap.
Codificarea trebuie să simplifice, nu să complice.
Se consideră o mulțime formată din elementele E1, E2, E3, ....., Ei, ....., En.
Dacă n este un număr fix, care nu se modifică în timp, lucrurile sunt destul de simple.
Dacă n este un număr necunoscut, lucrurile devin ceva mai complicate.
Modificarea lui n rezultă din:
- adăugarea de elemente noi la colectivitate, după elementul En,
- inserarea unui element în colectivitate între două elemente consecutive,
- inserarea unui număr oarecare de elemente între două elemente consecutive,
- adăugarea de elemente în fața elementului E1.
Dacă vom considera o serie de timbre emisă de Poșta Română cu tema Olimpiada München 1972, deja acolo lucrurile sunt simple pentru că seria include:
- 6 timbre dantelate medalii olimpice,
- 6 timbre dantelate serie simplă,
- o coliță dantelată,
- o coliță nedantelată.
Se știe că acestea sunt timbrele și dacă se dorește o codificare, stabilirea codurilor este strict legată de conținutul seriei și anume:
- 1972, anul în care a avut loc olimpiada,
- Munchen, orașul care a găzduit olimpiada,
- valoarea fiecărui timbru,
- Poșta Română, care este emitentul.
Codul nu trebuie să fie lung.
Codul trebuie să aibă aceeași lungime.
Codul trebuie să fie sugestiv.
Codul trebuie să permită modificări viitoare de concepție. Dacă se dorește codificarea tuturor timbrelor emise în România, codurile date trebuie să fie compatibile cu ceea ce s-a făcut. Nu trebuie să ne găsim în situația care s-a produs la numerele de telefoane sau la numerele autovehiculelor, care pentru București a necesitat introducerea a trei cifre între localitate și cele trei litere, deci s-a schimbat lungimea codului, ceea ce este destul de nasol.
Cei care construiesc coduri trebuie să fie vizionari.
În cazul mărcii muncitorului sau a numărului de legitimație al membrului unui partid, codurile se dau astfel încât să fie asigurată unicitatea, adică un număr este acordat unei singure persoane, așa cum este cu codul numeric personal, deși cu toate măsurile de precauție, tot au fost câteva situații în care două persoane aveau același CNP.
Codificarea ar trebui să fie un proces inteligent.
Codificarea nu trebuie să dea bătăi de cap.
Codificarea trebuie să simplifice, nu să complice.
Se consideră o mulțime formată din elementele E1, E2, E3, ....., Ei, ....., En.
Dacă n este un număr fix, care nu se modifică în timp, lucrurile sunt destul de simple.
Dacă n este un număr necunoscut, lucrurile devin ceva mai complicate.
Modificarea lui n rezultă din:
- adăugarea de elemente noi la colectivitate, după elementul En,
- inserarea unui element în colectivitate între două elemente consecutive,
- inserarea unui număr oarecare de elemente între două elemente consecutive,
- adăugarea de elemente în fața elementului E1.
Dacă vom considera o serie de timbre emisă de Poșta Română cu tema Olimpiada München 1972, deja acolo lucrurile sunt simple pentru că seria include:
- 6 timbre dantelate medalii olimpice,
- 6 timbre dantelate serie simplă,
- o coliță dantelată,
- o coliță nedantelată.
Se știe că acestea sunt timbrele și dacă se dorește o codificare, stabilirea codurilor este strict legată de conținutul seriei și anume:
- 1972, anul în care a avut loc olimpiada,
- Munchen, orașul care a găzduit olimpiada,
- valoarea fiecărui timbru,
- Poșta Română, care este emitentul.
Codul nu trebuie să fie lung.
Codul trebuie să aibă aceeași lungime.
Codul trebuie să fie sugestiv.
Codul trebuie să permită modificări viitoare de concepție. Dacă se dorește codificarea tuturor timbrelor emise în România, codurile date trebuie să fie compatibile cu ceea ce s-a făcut. Nu trebuie să ne găsim în situația care s-a produs la numerele de telefoane sau la numerele autovehiculelor, care pentru București a necesitat introducerea a trei cifre între localitate și cele trei litere, deci s-a schimbat lungimea codului, ceea ce este destul de nasol.
Cei care construiesc coduri trebuie să fie vizionari.
În cazul mărcii muncitorului sau a numărului de legitimație al membrului unui partid, codurile se dau astfel încât să fie asigurată unicitatea, adică un număr este acordat unei singure persoane, așa cum este cu codul numeric personal, deși cu toate măsurile de precauție, tot au fost câteva situații în care două persoane aveau același CNP.
În cazul procesului meu de digitalizare, pentru facturi, am considerat codificarea ca fiind un proces lejer, căci dacă scriu:
- anul,
- luna,
- emitentul ENEL, VODA, ENGI, BLOC,
ținând cont că facturile apar o singură dată pe lună, asigur o codificare sugestivă și mai ales, regăsirea informației rapide dacă voi da căutare după oricare dintre cele trei componente.
În cazul meu este neinteresant să am codificarea după numărul facturii pentru că fiecare emitent are sistemul său de codificare.
(19 februarie 2022)
(19 februarie 2022)
No comments:
Post a Comment