Tuesday, February 22, 2022

Lunetistul american

Am revăzut filmul Lunetistul american - American Sniper din anul 2014 în regia lui Clint EASTWOOD despre viața lunetistului Chris KYLE, supranumit Legenda, interpretat de   Bradley COOPER.
Filmul e făcut cum numai americanii știu să scrie scenarii, să facă regie și să joace roluri, astfel încât omul care-l vede să-și dea seama de ce i se spunea Legenda lui Chris KYLE. Totul este perfect dozat, iar actorii fac exact ceea ce trebuie pentru a crea atmosfera de război, pentru a arăta ce înseamnă lumea din afara câmpului de luptă.
Este un lucru fenomenal cum oamenii obișnuiți știu să aprecieze talentul și valoarea celui care dovedește că este un om deosebit, care face lucrurile pe care alții nu le fac din varii motive. Trebuie să fii o ființă superioară pentru a spune că o persoană este specială cu adevărat. Noi atribuim denumiri fără acoperire unor persoane și persistăm în a repeta acele denumiri până la ridicol, căci persoanele nu s-au remarcat, nu au confirmat, ba din contră s-au lăsat antrenate în tot felul de activități specifice mediocrilor.
La noi, lumea fotbalului este năpădită de astfel de denumiri fără acoperire date unor fotbaliști, iar în lumea artelor, prea mulți sunt maeștrii, meșteri sau nu mai știu ce.
Numele lui Chris KYLE este sinonim cu performanța unică, cu eficiența maximă și de aceea i s-a zis Legenda.
Filmul are multe metafore construite inteligent.


(23 februarie 2022)

No comments:

Post a Comment