Thursday, February 24, 2022

Pista de avioane de pe autostrada A1

La câțiva km de intrarea în Pitești, pe autostrada A1 erau câțiva kilometri betonați care sugerau o pistă de aterizare a avioanelor. După Revoluție această pistă de dispărut.

Îmi aduc aminte că în Berceni peste drum de strada Dumitru PETRESCU, actualmente Turnu Măgurele era o termocentrală cu un turn imens. S-a zis că turnul acela care se vedea dominând peisajul de la intrarea în Parcul Tineretului dinspre liceul ȘINCAI ar fi scula lui CEAUȘESCU, drept care niște indivizi au aprobat demolarea turnului. A trebuit să fie reconstruit pentru că dezastrul ecologic generat de absența sa când funcționa termocentrala, era iminent. Deci scula lui CEAUȘESCU domină în continuare peisajul și așa poluat al capitalei.

Imediat după război, un individ a comandat doborârea Coloanei Infinitului căci o considera că simbolizează scula lui TĂTĂRĂSCU, noroc că tractorul trimis să ducă la bun sfârșit inepția insului nu a fost în stare să facă nimic.

Am nedumeriri de ce a fost desființată acea fâșie de autostradă, cu rol de pistă de aterizare. Ce simboliza ea, de i-a deranjat așa de tare pe diriguitorii democrați postdecembriști. La o adică nu era bună acum în aceste zile triste ca rezervă și această bucățică de beton?


(24 februarie 2022)

No comments:

Post a Comment