Friday, February 4, 2022

Babe feciorelnice și boșorogi flăcăiandri

Medicina estetică a ajuns la un nivel atât de ridicat încât face minuni. Oamenii au pierdut contactul cu realitatea încât își propun să obțină pe căi medicale niște forme ale corpului de-a dreptul impresionante.
Așa au apărut zânele cu funduri uriașe.
Așa au apărut domnițele cu sâni ireali de mari.
Așa au apărut domnii cu abdomene plate fără să fi făcut o secundă de sport.
Unii sunt atât de dornici de a da ceasul înapoi încât ajung să ceară chirurgului să-i aducă la vremurile de demult, când aveau vârste fragede. Chirurgii se execută, căci banul dictează. 
Performanțele sunt nemaipomenite și după tratamente pacienții apar să se mire și ei căci se revăd cu erau în urmă cu trei, patru sau cinci decenii în urmă. Trăiesc acea bucurie a omului care nu-și dă seama că poza de exterior e una și interiorul e altceva, căci medicina, oricât de mult a evoluat nu a reușit să întinerească celulele, ci doar să amelioreze prin cârpeală, ici și colo câte ceva.
Nu scriam acest articol dacă nu aș fi văzut la televizor o cântăreață de folclor întinerită brusc cu 30 de ani și un cântăreț de folclor și el întinerit cu peste 20 de ani.
Încă nu am văzut cântărețe de folclor buzoase. sau cu buze funduleț de rață
Încă nu am văzut balerine cu sâni de tip lubeniță.
Timpul nu e trecut, dar speranța nu moare niciodată.




(04 februarie 2022)

No comments:

Post a Comment