L-am văzut pe arhiepiscopul TEODOSIE pe când țineam niște cursul la un master de la Universitatea OVIDIUS și prima impresie făcută a fost una oarecare, căci atunci când am dat noroc, a avut tendința să-i pup mâna, gest pe care-l fac numai cu doamnele. Era îmbrăcat în negru și-i flutura un voal negru pe holurile universității.
Și-a dorit să fie rector și n-a fost.
Și-a dorit să ajungă mitropolit și nu a ajuns.
Mi-l aduc aminte cum mergea flancat de alte fețe bisericești în drum spre DNA.
Mi-l amintesc cu îi ținea trena niște fețe bisericești supuse.
L-am văzut azi în caleașcă sprijinit de o față bisericească.

L-am văzut cățărându-se aproape sprinten pe cisterne pentru a sfinți apa.
Am văzut oameni de 67 de ani cu mult mai sprinteni decât TEODOSIE.
Arhiepiscopul Tomisului a ieșit în evidență prin gesturi ample și controversate, neagreate de superiorii săi, iar discursul său uneori mai contondent, are priză la o anume parte a enoriașilor, dar pe cei mai mulți îi derajează opulența afișată de el în public. Din punctul meu de vedere, arhiepiscopul TEODOSIE al Tomisului este un personaj care dă pată de culoare vie, peisajului tern în care ne ducem viața de zi cu zi în sărăcie, minciună și obscurantism, acum în secolul al XXI-lea, când genetica a devenit regina științelor.
(06 ianuarie 2022)

No comments:
Post a Comment