Saturday, January 1, 2022

Cum mama dracului să nu-ți dai seama?

Eu am mers la alegeri. Am ales bine, am ales prost, asta este! Dar ca să alegi prost este o mare performanță. Am mai spus undeva că eu am teoria pietrei aruncate. 
Arunc o piatră.
Traiectoria pietrei este o curbă.
Există un maxim.
Piatra coboară lin.
Piatra nu zboară în zig-zag.
Piatra nu are traiectorie șerpuită.
Piatra nu cade ca un bolovan pe verticală.
Traiectoria pietrei este continuă.
În acest context, ducând mai departe teoria mea și spre societate, rezultă că fiecare dintre noi când se apucă să facă ceva, va face acel ceva exact așa cum este el obișnuit.
Un geniu va oferi întotdeauna soluții geniale la probleme, va emite judecăți geniale.
Un om mediocru nu va oferi niciodată soluții la problemele de mare complexitate.
Este o gravă eroare pe care o facem în clipa în care cerem ca oameni cu capacități modeste să ofere soluții geniale, să facă lucruri peste puterile lor. 
Dacă un actor a jucat prost rolul la repetiții, în niciun caz, la premieră nu va fi strălucitor.
Un individ care a cărat țucalul oricui i-a certut-o, dacă va fi pus pe o poziție de conducere va fi nul.
Votantul are o mentalitate în virtutea căreia acordă șanse necunoscuților, crezând că noii veniți vor fi mai buni decât cei de dinainte. Este un punct de vedere interesant, dar doar până la un. punct. Dacă noul venit are o carte de vizită, citind printre rânduri avem suficiente elemente să ne dăm seama cine este și ce hram poartă. Nimeni nu pică din cer. Fiecare om are un trecut al său și este bine ca lumea să-l cunoască. Dacă cineva se prezintă pentru prima dată în fața mea, eu îl citesc când:
- îi văd ochii,
- îl privesc,
- trăncănește, 
- gesticulează,
- dau noroc,
- îl ascult.
Nu trebuie să vorbească două ore. Îmi dau seama ce fel de om este din două fraze, din mimica feței și din felul în care-și folosește mâinile. 
De aceea, stau și mă întreb, cum mama dracului să nu-ți dai seama cine este omul căruia vrei să-i încredințezi votul tău, ca apoi după un an să te dai cu capul de pereți că ți-a înșelat încrederea?
Un nene, a fost primar general și șase ani a ținut-o numai în scandaluri. La mine în mahala, bărbații nu se certau. Ei munceau cu seriozitate și făceau treabă. În acest context, este exclus să crezi că în continuare din scandalagiu și om care doar arată de ce nu face nimic, când va fi pus să facă altceva, nu va face tot ceea ce știe, adică scandaluri, tensiuni și nimic concret. S-a dovedit că, asemeni teoriei aruncării pietrei, insul, în 10 ani nu a făcut altceva decât ceea ce făcuse în anii precedenți, dar la o scară cu mult mai mare.
Un om superficial, guraliv, băgăreț, arogant, caută să acopere grave lipsuri profesionale și s-a văzut prin cele câteva zile de ministeriat la digitalizare, căci un CV aiuritor i-a dinamitat întreaga evoluție.
Toată lumea, adică eu, tu, el, ea, noi, altfel spus, trebuie să învețăm să ne dăm seama de adevărata față a fiecărei persoane pe care o avem în față și să învățăm să ne poziționăm corect pentru a nu fi induși în eroare, pentru a nu regreta că ne-am lăsat păcăliți, inclusiv cu votul, căci costurile sunt foarte mari, ca în clipa în care am plătit unui escroc un serviciu în avans și acela a fugit cu banii. La vot, păcăleala ține patru sau cinci ani și durerile sunt atât de mari, cu mult mai mari decât regretele gestului greșit.
Nu ai cum să dai să facă un cartier unuia care în viața lui n-a făcut niciodată măcar o hazna. Cam așa stau lucrurile când pui pe capul unuia o pălărie mult prea mare decât capul său. Un rector dacă e pus ministru educației va ști cum să gestioneze problemele. Unei profesoare mediocră de gimnaziu, dacă i se dă aceeași poziție, va lucra ca o țață la piață, intrând peste o învățătoare la clasă, deși așa ceva nu se face. 
Managementul politic are reguli foarte stricte și clare, ceea ce impune calcule matematice pentru a nu o da în bară nici tu ca votant, nici cel care se instalează pe lista de partid când se organizează alegeri.


(01 ianuarie 2022)

No comments:

Post a Comment