Cine crede că Ion ILIESCU a fost un geniu politic, face greșeala vieții lui. Cine crede că Petre ROMAN a fost un geniu politic, deja trebuie să meargă la un consult psihiatric. Cine crede că Gelu VOICAN VOICULESCU a fost un geniu politic, deja trebuie să îmbrace cămașa de forță. Cine crede că Mihai CHIȚAC a fost un geniu la el acasă în meserie are o mare problemă. Luați la bani mărunți, cei peste 1.000 de inși aflați în vârful puterii nu numai că proveneau din zona periferică a vechii puteri pentru că nu se ridicaseră cu slugărnicia înainte de 1989 la cotele cerute de Nicolas CEAUSESCO, dar nici nu excelaseră în profesie prin vreo performanță, fiind doar niște mediocri banali, previzibili, necreativi, lași, minori, șterși și insensibili.
De aici trebuie să plecăm să analizăm mineriadele. Deci, cei 1.000 de tipi și tipe din vârful puterii erau de fapt o cohortă de mediocrii, care indiferent cât s-ar fi scremut, nu aveau cum să dea decât soluții proaste, foarte proaste și cel mult sub-mediocre în 99% din cazuri, iar acel 1% reveneau soluțiilor mediocre.
Piata Universității a reprezentat un fenomen. Și acela trebuie analizat, dar separat. Eu treceam de șase ori zilnic prin zona aceea să-mi duc copiii la Liceul de Informatică, căci dimineața făceam două drumuri Berceni-Piața 1 Mai și retur deci, la prânz idem și seara tot idem. Așa că în momentul în care am fost obligat să iau o rută ocolitoare, nu vreau să știți ce era la gura mea. Eu nu aveam nicio vină că în Duminica Orbului Ion ILISCU ieșise învingător cu 85,05% iar Radu CÂMPEANU obținuse 10,64% și Ion RAȚIU obținuse 4,20% din voturi. Am văzut Piața Universității ca poziționare a unei minorități de 14,84% față de o majoritate care nu știa să respecte nimic, nici pe ea însăși prin lipsa unei strategii și mai ales prin efectele măsurilor haotice pe care le emana zi de zi, lucrând cu jumătăți de măsură, exact cum nu-i plăcuse lui Nicolas care-i îndepărtase, marginalizase și schimbase macazul cu mulți ani în urmă. Acei frustrați, mediocri în felul lor, doreau cu înflăcărare să arate că ajunși la cașcaval fac ceva mai mult, dar cu fiecare mișcare făceau rahatul praf. Piața Universității nici nu trebuia să existe, dacă noua putere avea capacitatea să absoarbă și un 5% din idealurile opoziției dure.
În mediocritatea lor, Ion ILIESCU, Petre ROMAN dar și unii exponenți ai opoziției să zicem Emil CONSTANTINESCU și gașca lui CDR-istă au vorbit fiecare limba lui, lucru care se vede și acum în Parlament, crezând fiecare fie că a descoperit piatra filosofală, fie că el este mai puțin tâmpit decât predecesorii lor, deși viața infirmă ambele ipoteze cu fapte.
Mineriada a fost o soluție mediocră la problema de democrație vitală, pusă și ea într-un mod mediocru, lipsa de inspirație fiind elementul cheie pe întreaga scenă politică, iar mineii au fost doar figuranții spontani ai unui spectacol grotesc, cum grotescă este mai toată istoria post-decembristă în care apar tot felul de personaje de o mediocritate grotescă și se fac că manageriază științific, socotind pe degete cât fac trei ori trei, dar oprindu-se dacă cineva le cere rezultatul la radical din nouă.
dacă nu vom ieși din cheia analizei pătimașe a mineriadelor, cu unii care au dreptate și alții care nu au dreptate, nu vom înțelege nimic și lucrurile de mâine vor fi o proiecție a neputinței de azi și a ignoranței din anii '90 și lamentările vor continua arătând cu degetul către fantome ale răului absolut plăsmuite de imaginația noastră, a fiilor și fiilor noștri, care nu au puterea să se desprindă de trecut, băbăcindu-se în apele sulfuroase ale unor abordări minore lipsite de verticalitate.
Mineriadele ne-au tras înapoi cu cel puțin 200 de ani și se vede treaba că nu ne-am revenit, iar șansele să ne revenim sunt mici căci mediocritatea nu ne lasă să scoatem gunoiul de sub preș și să privim cu obiectivitate adevăratele cauze care au generat marile mișcări de colectivități omogene spre București, ca expresie a răzbunării nu pe o minoritate, ci pe propria micime lipsită de puterea intelectuală de a face pașii istorici ceruți de momentele trăite atunci.
(14 iunie 2020)
No comments:
Post a Comment