Thursday, June 11, 2020

Zicerile sinistre ale Alinuței

Si noi avem o Alinuța, la fel de sinistră ca Alinuța din bancurile care circulă inclusiv pe Internet.
Alinuța senatoarea s-a trezit vorbind. Zicewrea ei a fost:
Constituția spune un lucru, colegii mei au făcut un amendament. Să știți că din când e permis în politică să mai faci și artificii astfel încât măsurile adecvate unei situații de urgență să poată fi puse în aplicare pentru că dacă există această sincopă de care PSD-ul a tot menționat-o și anume aceea de trei zile până la publicarea în Monitorul Oficial trebuie să existe și o soluție tehnică de rezolvare a ei. Nu este nici primul și nici ultimul articol care poate fi declarat ulterior neconstituțional de către Curtea Constituțională dacă cineva va sesiza Curtea Constituțională pe Legea privitoare la Starea de Alertă. Dacă nu o va sesiza atunci 3 zile vom avea aceleași măsuri care vor fi intrat în vigoare imediat de la promulgarea în Monitorul Oficial. Deci practic nu e o problemă de fond, legea va rămâne aceeași, doar că va intra în vigoare de la publicarea în Monitorul Oicial nu la trei zile. Nu văd de ce poate afecta… ba dimpotrivă… poate beneficia toată lumea.
Și mai zice Alinuța senatoarea, că este cu studii juridice și pe deasupra mai are și un doctorat în drept, bănuiesc cu o teză neplagiată, dar după bizareriile pe care le debitează, tare sunt înclinat că nici ea nu știe ce a scris acolo, din moment ce exagerează pentru a susține situații aberante.

(12 iunie 2020)

No comments:

Post a Comment