În 1973 a rulat filmul american The Great Waltz, turnat în 1972. Spre sfârșit, filmul avea secvențe în care un dirijor îi dirija pe alți dirijori, care în fnal dirijau câteva mii de instrumentiști și în acest fel s-a stabilit o mare performanță, adică o orchestră cu mii de instrumentiști reușea să cânte una din lucrările memorabile ale lui Johann STRAUSS.
În zilele noastre, această performanță ar trebui tradusă la nivel de management.
Există un manager general, echivalentul dirijorului principal. Există manageri pe tipologii de subsisteme, care sunt acei dirijori de pe nivelul al doilea. Există instrumentiștii struniți de dirijorii de pe nivelul al doilea, tot așa cum într-un proiect există executanții.
Managerul știe tot proiectul. Exact ca dirijorul întregii orchestre. Dirijorii de pe nivelul al doilea știu doar ceea ce trebuie să interpreteze instumentiștii din subordinea lor, căci un dirijor îi are pe violoniști, un altul pe trompetițtii, un altul pe suflători, un altul pe violonceliști și tot așa.
La rândul lor, instrumentiștii au partiturile în față și știu ce să interpreteze căci ei sunt doctori fiecare la instrumentul lui. Așa ar trebui să se întâmple, dar în realitate nu stau lucrurile așa și apar disfuncționalități, căci structurile de personal nu se comportă nici ca dirijori și nici ca executanți profesioniști.
(22 iunie 2020)
No comments:
Post a Comment