Thursday, June 25, 2020

Decanul Facultății de Științe Juridice, Economice și Administrative a fost culturist

Conferențiarul Manuel Cristian FIRICĂ, din 2019 decan al Facultății de Științe Juridice, Economice și Administrative a fost culturist, campion național și cunoscut al celei mai înalte trepte a podiumurilor de concurs.
El este născut în 20 septembrie 1978, deci aparține zodiei Fecioara, care pentru culturiști sună astfel:
Caracteristicile biometrice ale lui Manuel Cristian FIRICĂ sunt:
Nativii din zodia fecioarei sunt timizi, dar determinați tocmai că știu că au acest minus. Ei se evidențiază nu prin vorbe, ci prin fapte. Își calculează cu minuțiozitate pașii de urmat și
numai când sunt convinși că fac un lucru bine și sunt siguri de rezultate, trec la munca efectivă. Sunt tenace și când își pun în gând să ajungă undeva fac tot ce le stă în puteri să-și îndeplinească visul. Sunt ordonați, disciplinați și foarte atenți la ceea ce fac. Au planuri mari pe care nu le destăinue nimănui și tocmai de aceea când au un rezultat de excepție surprind pe toată lumea. Au plăcerea lucrurilor ciclice.
Pe blogul meu, numele lui Manuel FIRICĂ apare în patru rânduri:
- prima dată apare în legătură cu concursul de la Lugoj din 2016,
- a doua oară apare în legătură cu prezentarea culturistului Virgil BURUIANĂ,
- prezentării articolelor scrise de Cristian NEAGU,
- a treia oară apare datorită unei fotografii clasice în decor cu căi ferate.
Trebuie dată doar o căutare cu numele Manuel FIRICĂ și aceste patru elemente vor apare rapid și arată că deși nu sunt prieten pe Facebook cu acest culturist, i-am urmărit permanent activitatea de sportiv.
Caracteristicile biometrice ale lui Manuel Cristian FIRICĂ din anul 2008 erau:

Vârsta: 29 ani

Înălțimea:

Greutatea: 85 kg

Circumferința piept:

 Circumferința braț: 52 cm

Circumferința talie: 81 cm

Circumferința coapsă: 73 cm

Circumferința gambă:

Palmaresul culturistului Manuel Cristian FIRICĂ include participări la competiții de mare anvergură precum:
2017, Trofeul Steel Man, categoria culturism sub 90 kg, locul 1
2017, IFBB Balkan Championships, categoria BB Classic, locul 2
2015, Concursul Internațional Florin TEODORESCU, categoria 85 kg, locul 1
2015, Concursul Internațional Florin TEODORESCU, categoria open, locul 1
2014, Pro Nutrition Grand Prix, categoria 90 kg, locul 5
2014, Tiger Classic, categoria 85 kg, locul 7
2008, Campionatul Național de Culturism, categoria 85 kg, locul 1
2008, Campionatul Național de Culturism, categoria open, locul 1
2008, Campionatul Național de Culturism, categoria perechi împreună cu Mihaela PASĂRE, locul 1
2007, Campionatul Național de Culturism, categoria 80 kg, locul 1
2007, Campionatul Național de Culturism, categoria open, locul 1
2007, Campionatul Național de Culturism, categoria perechi împreună cu Mihaela PASĂRE, locul 1
2006, Campionatul Național de Culturism, categoria 85 kg, locul 3.
2002, Campionatul Național de Culturism, categoria 80 kg, locul 2.
Rezultatele le-a obținut antrenându-se la CS Gladiator Gym Craiova, sub îndrumarea lui Costel TORCEA, antrenor dar și multipălu campion național, cu o experiență teoretică și practică de excepție. Anterior anului 2007 a concurat pentru CS Farul constanța.
În interviul acordat lui Cristian NEAGU pentru numărul  3(189)  din 2008 al Revistei Culturism & Fitness coordonată de Cristian DULGHERU, la paginile  22 - 24 culturistul Manuel FIRICĂ oferă suficiente detalii legate de cele 5 zile de antrenamente, de dieta și de disciplina de spoprtiv și de cadru didactic.
Curriculum Vitae al omului de învățământ Manuel Cristian FIRICĂ ne arată că acesta a o evoluție asecendentă, care arată că Manuel Cristian FIRICĂ este o personalitate puternică, determinată, care și în afara sălii de culturism lucrează cu aceeași seriozitate, care l-a consacrat în marile competiții.
În anul 2002 este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității din Craiova. În anul 2006 a obținut diploma de master în Drept comunitar la Universitatea Spiru HARET din București. În anul 2012 după ce a susținut teza de doctorat la Universitatea de Veste Timișoara, a obținut titlul științific de doctor în Drept civil.
Parcursul didactic al doctorului în drept și campion național incontestabil de  culturist Manuel Cristian FIRICĂ este exemplar, el parcurgând toate treptele universitare, de la asistent universitar, lector universitar și până la funcția didactică de conferențiar universitar dobândită în 22 februarie 2016. Recunoașterea calităților sale manageriale, profesionale și umane au determinat alegerea sa ca prodecan  și mai apoi ca decan al Facultății de Științe Juridice, Economice și Administrative din Craiova  a Univeristății Spiru HARET. El este în bordul revistei Studii Juridice din republica Moldova și este autor sau coautor al unor lucrări de specialitate. El a ținut cursuri și seminarii de istoria dreptului românesc . Împreună cu Ecaterina Cristina BANU a scris lucrarea de 143 pagini Dreptul afacerilor - legislație pentru IMM-uri, publicată în 2011 la Editura Universitaria din Craiova, dar are publicate nenumărate articole în reviste de specialitate.
Sunt numeroși culturiști care au o carieră academică solidă în spate și aici îi numesc pe culturiștii Ioan Valentin PETRESCU-MAG și pe Costin ILINCĂ, ambii cadre didactice universitare asemeni lui FIRICĂ, lucru care arată că între culturism care presupune disciplină, voință, muncă, ambiție și rigoare și ranuri ale științei altele decât ramuri ale educației fizice și a sportului există o legătură deosebit de puternică.
În competiții alături de Manuel Cristian FIRICĂ s-au aflat culturiști deosebiți dintre care enumer pe Costică CĂILEANU, Cludiu LĂCĂTUȘ, Cristian HRISTU, Viorel SIMION, Adrian PIPER, Arpad BODATI, Remus HEREDEU, Tiberiu ARPAD Marius MORĂRAȘU și au mai fost mulți alții.
În concluzie, profesorul de drept Manuel Cristian FIRICĂ este în același timp un specialist și un culturist care a arătat că acolo unde merge să lucreze temeinic se văd rezultatele, confirmând zicala din popor că omul sfințește locul.



(25 iunie 2020)

No comments:

Post a Comment