Saturday, December 3, 2016

Oameni de geniu

Ne-am obișnuit să utilizăm prea des și fără rost cuvântul geniu sau cuvântul genial. Pentru orice replică bine plasată îi spunem celui care a debitat-o:
- Băi, ești genial!
Cim vedem pe unul care zdrăngăne la un instrument, imediat îl și gratulăm:
- Iată-l pe micul Mozart!
Este bine să fim ceva mai rezervați, că geniile sunt foarte rare și ca să fie geniu, cineva trebuie să facă un lucru atât de important âncât omenirea să-i fie recunoscătoare. Îmi aduc aminte excesul de zel cu care Nicolae Ceușescu era numit geniul Carpaților, deși în afară de faptul că făcea politică nu prea l-am văzut făcând și altceva. În politică, din motive strategice, omul zilei, oricare ar fi acesta,este geniu. Îmi amintesc versurile lui George Coșbuc din poezia Poet și critic:
            Orice poet, ca rege-i prost;
            Dar ca poet e orice rege
            Un geniu cum puțini au fost!
            Deci sa-nțelege:
            De ce murind fu Nero trist,
            Nu ca-mpărat, ci ca artist.
Nu mă apuc acum să fac o listă a geniilor, dar o enumerare voi face, pentru a se vedea că nu plouă cu genii și cine a zis că geniul înseamnă 99% transpirație și 1% inspirație, nu a greșit. Voi exemplifica cu:
Henri Coandă - inventatorul motorului cu reacție.
C. I. Parhon - părintele endocrinologiei.
Isaac Newton - părintele mecanicii clasice.
Louis Pasteur - descoperitorul vaccinului antirabic.
Albert Einstein - fondat teoria relativității.
Alexander Fleming - descoperitorul penicilinei.
James Watson - descoperitorul ADN.
Heinrich Rudolf Hertz - descoperitorul undelor radio.
Rudolf Diesel - descoperitorul motorului pe motorină.
Mai sunt și alte nume ilustre, dar se vede că acestea fac diferența în raport cu poeței, actorași. scriitorași, inventatorași, inginerași, economișticiași care se și cred genii după ce au spus o chestie la care lumea rămâne cu gura căscată din varii motive, în niciun caz că se găsește în fața unei descoperiri epocale.
Oamenii de geniu se nasc foarte, foarte rar și este greu de crezut că geniile se găsesc pe toate drumurile. Unii, din politețe sau din dorința altora de a-i ridiculiza li se adresează cu o expresie care include cuvântul gebiu, desigur, întrun mod neadecvat. Totuși, bunele maniere ne invită să nu demonetizăm și acest concept, vulgarinzându-l printr-o frecvență nefiresc de mare de a-l utiliza.


(03 decembrie 2016)

No comments:

Post a Comment