Ce sunt pensionarii de fapt?

Când să ies la pensie am avut colegi care s-au purtat mizerabil. I-aș fi invidiat dacă eu treceam de la 65 la 66 și ei rămâneau tot la 63. Eu făceam 67 și ei tot la 63 rămâneau. Numai că viața nu este așa. Drept care la împlinirea vârstei de pensionare de către respectivii, i-am bombardat și eu cu întrebările lor  nesimțite și vă asigur că nu le-a căzut bine. 

La noi sunt niște carențe tgeribile legate de oamenii bătrâni. Japonezii, măcar știau una și bună. Pe bătrânii lor îi duceau sus în munte, îi părăseau și îi lăsau să moară. La noi, tot timpul guvernanții, nesimțiti în felul lor anunță că:

- numărul pensionarilor a depășit pe cel al angajaților;

- un angajat duce în cârcă 2 sau 3 pensionari;

- în curând nu vor mai fi bani de pensii;

- se cheltuie prea mulți bani pe sănateata pensionarilor;

- pensionarii sunt doar niște asistați sociali;

- pensionarii sunt numai consumatori;

- din cauza pensionarilor tinerii nu promovează;

- prin votul lor, pensionarii țin țara pe loc;

- și pensiile ar trebui să facă obiectul reducerilor;

- vârsta de pensionare ar trebui să urce la 70 de ani.

S-a construit atâta ură în jurul pensionarilor încât mă apucă mila să văd ce se întâmplă în jurul meu. Îi văd pe maturi, dar îi văd pe tineri că au o atitudine extrem de bizară față de bătrâni. Nu este vorba de lipsa de respect, ci de o atitudine care nu dă nicio șansă spre o evoluție normală a societății. Cei care trăiesc marile drame sunt:

- o parte dintre bătrânii care nu s-au gândit la tot ceea ce este cel mai rău și cu probabilitate groaznic de mare să li se întâmple;

- o parte însemnată dintre bătrânii care s-au gândit că în mod natural frecunoștința generațiilor ce-i urmează va veni de la sine;

- o parte însemnată dintre bătrânii care au cedat totul fiilor și fiicelor lor, considerând că bunătatea lor va fi răsplătită cu ă bucată de mămăligă unsă cu untură, cumva;

- o  parte dintre bătrânii care nu s-au gândit nicio clipă că vor fi bătrâni și vor avea diferite nevoi pe care ei înșiși ar trebui să și le asigure din resursele stocate anterior.

În lipsa unui management cât de cât bazat pe niște experiențe negative trăite de alții, sunt create toate premisele unei abordări lipsite de o bază realistă, cu consecințe dintre cele mai dramatice pentru bătrânii pensionari, dintre care amintesc:

- aruncarea într-un azil;

- pierderea locuinței;

- umilirea peste tot;

- crearea de bancuri nepotrivite;

- considerarea lor ca fiind povara totală;

- arătatul cu degetul;

- jigniri în cascadă cu moartea te caută pe acasă și tu...

- atribuirea de epitete oribile spuse în față pe șleau;

- limitarea resurselor din lipsă de respect;

- hoție pe față;

- mințire de la obraz.

Tristețea apare la pensionari atunci când își fac iluzii că viața lor de după pensionare va fi numai laprte și miere,că tinerii lor colegi:

-  își vor smulge părul din cap,

- se vor tăvăli pe jos ca posedații;

- își vor rupe hainele de pe ei,

- vor urla de durere implorând,

pentru a unul care și-a anunțat pensionarea să rămână să continue să lucreze alături de ei, pentru că fără el nu știu să respire, să se bucure de razele soarelui. Este eroarea fatală a unui om care se îndreaptă spre 65 de ani dacă chiar crede toate aceste aberații. În ziua pensionării se rup toate legăturile dintre proaspătul pensionar și foștii lui tovarăși de arme. În momentul doi, i se spun acestuia cele mai grele vorbe, încât respectivul nu-și va mai dori niciodată să revină acolo unde și-a petrecut undeva la peste patru decenii de activitate.

În concluzie, pensionarii sunt și ei tot ființe bipede, trecute de 65 de ani. Ideia este că toți ajung să aibă 65 de ani și dacă lanțul răutăților nu va fi rupt de o generație superioară, tot timpul generațiile troglodite îi vor privi pe pensionari cu ură, cu dispreț și îi vor considera că ei sunt cauza tot răului lumii și că dacă ei n-ar mai fi, ar exista mai mult oxigen pentru a fi respirat pentru a ajunge și ele la pensionare și a fi hulite, aruncate de colo-colo și disprețuite la greu.

Mă laud că viața mi-a dat șansa să fac tot ceea ce mi-am propus la cotele dorite de mine și mi-am creat contextul de a nu depinde de niciunul dintre cei care  ar  încerca să mă umilească cât de cât. Numai proștii îmi zic mie că pensionar fiind, sunt asistat social. Numai proștii au tupeu să-mi zică mie că pensionar fiind, au a se lăuda fără să vină cu fapte verificabile, pentru a mă pune la colț. Fiecare are drumul lui. Pe cei care sunt acum la un 40 de ani, din cer sau din iad am să le râd în nas când cu coada între picioare vor pleca în pensie, pentru că li se va aplica același tratament ce au aplicat ei azi celor de 65 de ani, trântindu-le ușile-n nas ca ultimelor potăi vagaboande râioase și costelive. Am văzut acum în campanie cum un partid s-a folosit de un octogenar de geniu, pentru a-și spăla imaginea, acceptând digresiunile lungi, dar bucurându-se de lecturile scrise pe o foaie de hârtie, unde erau texte transcrise din literatura politică a obsedantului deceniu.

Ce sunt pensionarii de fapt? Pensionarii sunt un fel de mingii care sunt pasate de colo-colo fără să se înregistreze un scor căci meciul este o miuță de maidan. Lor li se pun în cârcă cele mai teribile neămpliniri venite din adâncurile istoriei. Ei sunt arătați cu degetul mai ales pentru frezultatul din 11 decembrie 2016, deși calculele arată cu totul altceva, Din 18 milioane de votanți, pensionarii sunt doar o treime. Oricum, ei sunt acel balast de care societatea dorește să se descotorosească ci grăbire, aruncându-l peste bord. Ei reprezintă numai niște costuri, fără să fie văzut un output cât de cât rezonabil. Sunt numai consumuri în sine, fără speranța că se vor întoarce cumva către societate. Numai că societatea uită că pensionarii:
-  au contribuit ani în șir doar pentru a fi consumatori;
- nu epuizează ce s-a agonisit, unii neapucând să mănânce din acel fond, măcar un leu;
- generează nenumărate locuri de muncă unde ei ar trebui să fie tratați și respectați;
- reprezintă o sursă de venituri pentru tinerii fără căpătâi din familiile lor;
- izvoare de redistribuire a bunurilor acumulate.
Nu mai este prea mult de spus, pentru că viața cu cruzimile ei nu face altceva decât să perpetueze minciuni și răutăți, precum obiectivul de a aduce punctul de pensie la 45% sau de  creștere electorală a pensiei minime la 400 de euro. Bine că pensionarii nu au fost incluși și ei în categoria trântorilor de acel personaj aproape neglijent în exprimare, pe care nici măturător nu lăaș angaja la grajduri.

(09 decembrie 2016)