Acum sistemul educațional are un singur obiectiv: acordarea de note. Prin notă orifesorul reușește:
- să se impună;
- să ierarhizeze;
- să facă dreptate;
- să asigure disciplina;
- să comunice;
- să amenințe;
- să construiască;
- să lustruiască.
Prin notă, profesorul în niciun caz nu formează personalități, caractere și nici nu dezvoltă abilități la elev care să-i folosească vreodată în viață, pentru că profesorul consideră școala ca un sistem de tortură în care el pe bani puțini îl chinuie pe elevul se supune la cazne oribile ca singura lui șansă de a ajunge cât mai repede la punctul terminus pentru a scăpa și el de profesori și ei de el.
Sistemul educațional românesc eu îl asemăn cu o farmacie în care se pun la miligram substante, adică evaluri pentru examene unde 0 sutime îl aruncă pe elev 1000 de locuri în sus sau în jos. Numai că în farmaccia numită clasă, în rețetă se zice că pui făină cât cuprinde, căci tot așa stau și cunoștințele inutile care sunt predate de profesori, sunt memorate de elevi și nu folosesc niciodată la nimic.
Nota este pentru elev asemeni gloanțelor dintr-o mitralieră îndreptată spre el, iar pentru profesor este chiar mitraliera care apăsată pe trăgaci, chiar scoate gloanțe cu efecte devastatoare, mai ales când din subiectivism, gloanțele ajung aiurea.
Acum, în lipsă de creativitate și în lipsa dorinței ca elevul să iasă cu ceva util din școală, evident, nota este chiar elementul de inutilitate maximă, cu care se manipulează conștiințe și se distrug din fașă orice tentative de autodefinire a elevilor.
Dezvoltarea abordării cantitative prin:
- teme de vacanță,
- sute de exerciții pe săptămănă,
- completarea de materiale auxiliare,
- compararea recitărilor cu textele originale,
fac din notă contrariul ei, în loc să fie utilizată în a evalua, este utilizată exclusiv în a diferenția. Dacă nu se schimbă ceva, efectele vor fi dintre cele mai neplăcute. Elitele noastre vor fi palide, fără rezultate și se vor remarca în capacitatea de a înmagazina cunoștințe pentru a le uita după un timp. În final, acestea chiar vor verifica dictonul știu totul și nimic, dar va fi chiar nimic în sensul real al cuvântului. O școală care evoluează și se conduce exclusiv prin note nu valorează nici cât o ceapă degerată.
Sistemul educațional unde nota e armă este un sistem ineficient pentru că pune carul înaintea boilor. Lipsindu-l pe elev de inițiativă, de antrenamentul creierului în a da soluții problemelor noi, un astfel de sistem nu crează elite, ci îi îndepărtează de el tocmai pe cei pentru care este creat. În final se ajunge la a fi în clasa a XII-a fără a cunoaște literele alfabetului, a termina o facultate fără a ști cine este Eminescu, iar despre cratimă nici nu vreau să amintesc nimic, pentru că aș fi tratat drept un eretic. Scutirea elevilor de la sport pentru a nu li se diminua media este dovada certă că sistemul educațional se îndreaptă spre o direcție greșită, pentru că el însuși este greșit gândit, dar și mai greșit pus în operă.

(10 decembrie 2016)
No comments:
Post a Comment