Caracterele: rocadiștii

Rocadiștii sunt oameni ahtiați după putere, care nu concep să fie în afara jocurilor. Ei au fost aleși sau au fost numitți în funcții importante unde au avut interacțiuni cu nenumărate persoane. Pe unele le-au mulțumit, pe altele le-au lăsat indiferențe, dar pe altele le-au nemulțumit prin deciziile luate. Chiar dacă cei care au fost mulțumiți nu-și exprimă direct poziția, la un vot secret, cu siguranță vor vota împotriva binefăcătorului lor pentru a se asigura că cel ce-i va lua locul îi va oferi ceva, fără să-i spună ca i-a mai oferit soluție favorabilă mai înainte. Dacă poziția este  pe bază de vot, la terminarea mandatului, ocupantul mai dorește încă o iterație. Face tot posibilul să o obțină, inclusiv se dă peste cap sau se umilește în formule greu de imaginat. Am cunoscut astfel de specimene și de jena lor nici nu le dau numele și nici nu spun cum au procedat. Să se rețină că au fost jalnici. Dacă își dau seama că au culoar liber, se autopropun pentru o funcție mai importantă și intră în alegeri. Am văzut cum un ins, după alegerea de rector care are două mandate maximum, își făcea calculul 48+8=56, adică el peste 8 ani ar avea vârsta de 56 de ani, exact care este o vârstă de a fi rector cu două mandate, căci 56+4+4 = 64, adică cu mult mai puțin de vârsta de pensionare care este de 65 de ani.

Sunt situații în care rocada este de cu totul altă natură, adică de pe nivelul K al structurii ierarhice, o persoană care nu a reușit să urce pe nivelul K+1, va dori măcar să ajungă pe poziția K-1. Adică dacă a fost prorector, pe nivelul K și nu i-a ieșit pasența la alegeri de a deveni rector, adică să fie pe nivelul K+1, se mulțumește și cu o poziție de decan, adică un post pe poziția K-1, numai să nu piardă contactul cu o funcție, oricare ar fi ea.

Avem exemplul unui personaj care se crede ca fiind cel mai bun prim-ministru de după 11 decembrie 2016 și dacă astrele îi vor fi favorabile visul i se va împlini, dorind să reproducă rocadele în cascadă ale Kremlinului.

Plevușca din ministere este într-o perpetuă mișcare de rocade, pentru că venirea la putere a partidului care i-a făcut funcționari publici le aduce și funcțiile de director. Dacă partidul lor pleacă, ei trec pe execuție și fac rocada cu cei agreați de noul partid la putere.

Rocadiștii sunt periculoși numai în măsura în care fac compromisuri mari pentru a-și conserva pozițiile, știut fiind faptul că o simplă schimbare de organigramă are menirea de a face ravagii într-o structură administrativă unde schimbările de putere aduc adevărate cutremure.Ingerințele politicului sunt dezastruase în administrație, iar rocadele sunt consecințele dramatice ale clientelismului. Îmi aduc aminte de un personaj obscvur care îi scria noului prezident o scrisoare de atașament în care pentru a-și păstra poziția, îl împroșca cu noroi pe cel ce-i dăduse din mână să ciugulească. Ce i s-a întâmplat ani mulți după, era pedeapsa cerească a micimii de atunci. Mi-am adus aminte de filmul N-a dansat decât o vară. Acolo a fost vorba de a țopăi decât o noapte. 

Totuși, rocadele se opresc atunci când rocadiștii nu prididesc în a face gafe impardonabile și sunt eliminați din structura arborescsentă, trimiși fiind la funcții de execuție pură, adică la lopată cum zicem noi românii.
Rocadiștii sunt ființe bipede, semiumane, prin carențele fundamentale de care dau dovadă, neavând capacitatea să spună stop și să iasă din joc înainte de a fi excluși sau de a se compromite iremediabil. Peste tot există rocadiști. Între ei discuțiile se duc asemeni vrăbiilor din pomii de la Universitate. Când trecea troleibuzul, ele zburau. Când reveneau ocupau alte ramuri. Așa sunt rocadiștii. Visează să zboare dar să ocupe ramurile cele mai de sus.

Era un cântec numit Pomul cu vrăbii, cântat de Roxana Matei.

(02 decembrie 2016)