Sunday, April 2, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Jean, Jenel, Jenică

În jocurile noastre de copii zicea:
Jean, Jenel, Jenică,
Porc, purcel purcea, purcică.
Jean era un băiat al unei familii care stătea în chirie la o mătușă a mea. Nu aș fi scris niciodată despre Jean, dacă el nu era bătut zi de zi, ceas de ceas de către tatăl lui, care-și vărsa nervii pe el din senin. Nici frățiorul lui mai mic nu scăpa. Mătușa mea a venit la un moment dat și i-a zis tatei despre ceea ce făcea chiriașul ei cu copiii. Îmi amintesc că un vecin avea un cireș foarte înalt. vecinul nu ne lăsa să ne urcăm noi în cireș. Când se coceau cireșele, venea la mama să ne dea voie să mergem cu el să culegem cireșe. Vecinul se urca în cireș cu o scară. Culegea cireșe, ne dădea cireșe să mâncăm până ne săturam. În anul când spun povestea, chiriașul mătușii mele a făcut el ce a făcut și când abia se crăpase de ziuă a mers la cireș, s-a urcat în pom și a început să culeagă cireșe. La un moment dat s-a rupt creanga cu el, a căzut și și-a rupt mâinile. A fost pus în ghips de la brâu în sus, cu ambele mâini cu ghips. Omul nu mai era în stare de nimic timp de șase luni. Stătea acasă cu mâinile în ghips în poziția aceea de mâini deschise gata-gata să ia pe cineva în brațe. Trebuia să fie ajutat pentru orice. dacă dorea să bea apă, cineva trebuia să-i ducă cana cu apă la gură. Dacă dorea să mânânce, cineva trebuia să-i ducă lingura cu mâncare și să i-o bage în gură. dacă ar fi dorit să meargă să-și facă nevoile, trebuia cineva să-l ajute în acest sens. Atunci era nevoie mai ales de Jean.
M-a impresionat cum Jean se uita la taică-său și-i râdea în nas atunci cân acesta îi cerea să-i dea să mănânce sau să-l ajute la closet. La început bărbatul poruncea. Apoi a început să-l roage. A ajuns bărbatul să-l implore plângând și Jean, dar și fratele lui mai mic plecau, lăsându-l pe cel care-i bătuseră zile în șir, să sufere pentru suferințele pe care le creaseră el însuși fără vreun rost.



(02 aprilie 2023)

No comments:

Post a Comment