Pe informaticianul Octavian ȘĂRBAN îl cunosc din vremea în care el era student al Secției de Mecanizarea și Automatizarea Calcului Economic din Facultatea De Calcul Economic și Cibernetică Economică. El a terminat pe poziția de șef de promoție și toată viața și-a dedicat-o profesiei pe care a deprins-o de pe băncile facultății. El a fost de acord să realizăm acest interviu. Răspunsurile lui Octavian ȘĂRBAN sunt precedate de acronimul OȘ, iar întrebările mele sunt precedate de acronimul II de la Ion IVAN.
II: Pentru început te rog să te prezinți.
OȘ: M-am născut la data de 22 septembrie 1946 într-un sat de pe Valea Buzăului, într-o familie de ţărani harnici care n-au avut, faţă de mine decât un singur gând: să fiu sănătos şi “să merg la şcoală”! Clasele 1-4 la le-am făcut şcoala din sat cu câte 2 invăţători diferiţi în fiecare an şi cu predare simultană la toate cele 4 clase, iat clasele 5-7 la şcoala internat de la Berca iar liceul (8-11) la Scoala medie nr. 2 (azi Colegiul Mihai Eminescu) din Buzău.
La liceu, eram – după cuvintele Doamnei Diriginte un “brînză bună în burduf de câine”! Eram un elev mediu (acum aş zice chiar mediocru). Totuşi cu dragoste faţă de matematică şi fizică, dar şi de dans. Mai ales de dansuri populare fiind în echipa liceului cu care am luat locul I pe fosta regiune Ploieşti la concursurile şcolare. Cu multă “modestie” pot spune că eram o oarecare “vedetă”.
Am mai cochetat cu voleiul, dar îmbolnăvindu-mă de hepatită epidemică n-am mai putut ţine ritmul cu ceilalţi colegi de la şcoala sportivă .
Trebuie să menţionez faptul că majoritatea profesorilor erau foste cadre didactice universitare, dar care “fluieraseră în biserică” după canoanele acelor vremuri. Mult mai târziu am constatat eu ce norocos am fost, dar n-am fost şi deştept să profit de cunoştinţele lor.
II: Cum a fost examenul de admitere?
OȘ: Admiterea la facultate a fost şi ea cu multe peripeţii. Normal, după ce fel de “poamă” am fost în liceu.
Am dat examen de admitere la Facultatea de matematică-mecanică de la Universitatea din Bucureşti de 3 (trei) ori , examen care au avut drept “rezultat” încorporarea mea la o unitate militară din Buzău, unde “am petrecut” un an şi patru luni şi angajarea mea ca profesor de matematică suplinitor la şcoala dintr-un sat vecin.
În timpul satisfacerii serviciului militar (acolo mi-a plăcut, mai ales că am făcut la transmisiuni ( fizică, alfabet Morse, concursuri, iar dansuri populare etc), cel mai important lucru pentru viitorul meu a fost întâlnirea mea, într-o permisie, cu fosta mea dirigintă. Dumneaei, când a văzut cum eram îmbrăcat şi ce “faţă” aveam mi-a zis doar “în ce hal ai ajuns Şărbane!” De aici a început “odiseea” mea privitoare la facultate, etc. A fost cea mai mare ruşine, dar a fost şi bobârnacul iniţial care m-a propulsat cître ce am devenit ulterior.
La întâlnirea de 10 ani de la absolvire, când am spus că am absolvit o facultate şi că am fost repartizat chiar în cardul facultăţii, diriginta mea a coborât de la prezidiu şi m-a sărutat! Era aşa de mândră de mine cum doar eu mai eram!
De Facultatea de Mecanizarea şi automatizarea calculului economic, am aflat întâplător. Ca să vezi rolul întâmplării în viaţa unui om. Erau probe scrise la matematică şi fizică şi o probă orală la matematică, în cazul în care treceai de probele scrise.
Am trecut de “scris” cu 7.50 şi am intrat la oral. Acum, nu se putea să nu fac eu ceva: am văzut ce probleme erau, m-am gândit cum să le rezolv şi stăteam în aşteptarea examinării. Profesorul Cenuşă s-a uitat la mine şi m-a întrebat dacă pot ieşi la tablă. Am ieşit am rezolvat până la jumătate, mi-am dat seama că nu e bine, am reluat corect pînă la sfârşit. Cenuşă m-a taxat că mă dau mare şi după o discuţie despre părinţii mei mi-a dat 9 ca să iau bursă, că “nu te-a trimis tac-tu să te dai mare”.
II: Cum au decurs anii de facultate?
OȘ:
Patru lucruri mi-au fost imbolduri în parcurgerea cu success a anilor de facultate: Primul a fost întâlnirea cu diriginta, al doilea discuţia cu profesorul Cenuşă de la admitere, al treilea a fost profesorul de contabilitate Mihai Ristea şi al patrulea, dar şi cel mai important a fost viitoarea soţie care m-a “sechestrat” în sălile de lectură, unde n-aveam ce face decât să învăţ.
Ce mi-a făcut Mihai Ristea? Văzând că sunt habarnist la problemele economice, tot semestrul nu m-a ţinut decât în “stai jos că nu ştii nimic, mai bine te făceai tractorist (cu aluzie la mecanizarea…). Povestea cu cele întâmplate la examen este lungă, aşa că vă spun că am luat singura notă de 10 din an.
Încolo, ca toţi studenţii, distracţie, prietenii, dar promoţia mea a învăţat, pentru că eram promoţia care a intrat la facultate fără a avea absolvenţi de liceu în acel an. Atunci s-a trecut de le liceul cu ultima clasă a 11-a la a 12-a. Eram aproape toţi trecuţi avuseserăm un loc de muncă înainte de a fi student. Ştiam ce ne aşteaptă.
II: Cum erau cursurile? Dar seminariile? Profesorii cum erau? Prezența era obligatorie. Ce implicații avea?
OȘ:
Cursurile şi seminariile au fost foarte interesante, cel puţin pentru mine care n-aveam habar despre economie. Matematicile, fizicile îmi plăceau, dar cu restul am “tras” de mine ca să mi le apropii. Cel mai mult m-au fascinat cursurile de calculatoare şi de programare a acestora. Într-un cuvânt mi-a cam plăcut la cursuri.
Profesorii “erau unu şi unu”, care mai de care mai specializat! Şi la facultate am avut noroc de profesori (generic vorbind) foarte bine pregătiţi, foarte apropiaţi de noi, dar şi foarte exigenţi. Ce să spui de Gheorghe Cenușă, Mihai Ristea, Mia Groza, Pecheanu, Traian Stoicescu, Gh. Dodescu, Florin Pilat, Florin Tudor, Geo Vasilescu, Valeriu Pescaru, Doru Lucian Duţă, Diaconescu şi alţii. Şi printre ei şi un “începător” în ale profesiei de cadru didactic, Ion Ivan, chiar în primul an de meserie.
Ce era foarte important atunci, era prezenţa obligatorie atât la cursuri, cât şi la seminarii. De ce era important? Pentru că erai tot timpul conectat la ce se preda şi chiar dacă ai fi fost mai puţin “dotat” tot îţi intra ceva în cap. Scuze pentru exprimare, dar vreau să mă fac mai bine înţeles.
Seminariile mi-au fost de foarte mare folos, acolo am aprofundat cel mai mult cunoştinţele. Ele erau şi laboratoare pentru noi. Acolo îşi punea aprenta calitatea asistentului. De foarte multe ori profesori ne predau cursurile, dar şi susţineau şi seminariile. Era un avantaj şi la examen, pentru că eram cunoscuţi din timpul anului ce fel de studenţi eram.
II: Studenții primeau burse după medii. Ce acopereau bursele?
OȘ:
Da! Erau burse de merit care-ţi asigurau masa, casa şi aprox 25 de lei de cheltuială, dar şi burse mai mari, “Republicane” (in anii IV sau V), care pe lângă masă şi casă aveai 400 de lei de cheltuială. Eu le-am avut pe toate.
II: Erau și cercuri de cercetare științifică studențeasacă?
OȘ:
Cercuri studenţeşti nu ştiu să fi fost. Eu, fiind angajat cu jumătate de normă la Centrul de calcul al facultăţii începând cu anul IV am participat la sesiunile ştiinţifice ale cercetătorilor din Centrul de calcul, sesiuni foarte interesante.
II: Ai avut profesori care veneau din producție. Care erau avantajele?
OȘ:
In afara profesorilor care predau ştiinţe economice şi politice, toţi ceilalţi erau din producţie – de la Centrul de calcul al facultăţii, de CSP, DCS, ICI, Politehnică. De asta erau interesante cursurile şi seminariile, pentru că ni se preda cu exemple din realitate.
II: Ce însemna laboratorul în vremea studenției tale?
OȘ:
Pentru mine laborator au însemnat seminariile şi Central de calcul al facultăţii devenit mai târziu
“Laboratoarele facultaţii de calcul economic şi cibernetică economic”. Nume pompos.
II: Ai făcut practică în producție? La ce a folosit?
OȘ:
Practica în producţie am făcut-o la Uzinele Republica, doi ani la rând, practică încheiată cu un caiet de practică pentru care Doamna Rodica Mihalca ne acorda note. Mi-a prins bine această practică, pentru că cei din uzină ne “plimbau” prin toate secţiile arătându-ne ce importanţă avea fiecare. În anii IV şi V practica a constat în angajarea mea cu jumătate de normă la Central de calcul. Acest lucru m-a pregătit pentru integrarea mea in viitoarele locuri de muncă.
II: Ai apucat și munci agricole?
OȘ:
Ooo, da! La Nazarcea, la cules de caise, la copilit de vie! În prima jumătate a zilei ne făceam norma, iar în cea de a doua plecam la Mamaia, la plajă cu ajutorul şoferilor care cărau grâu în portul Constanţa.
Seara, dans… zile foarte frumoase!
II: Finalizarea studenției s-a făcut prin susținerea examenului de stat. În ce a constat?
OȘ:
Pentru obţinerea diplomei am realizat o lucrare întitulată “Crearea unui dicţionar de cuvinte cheie pentru căutarea într-o bază de date utilizând UDB” avându-l ca îndrumător pe inginerul Iulian Satran, un excelent programator şi cercetător, un tip foarte exigent din punct de vedere profesionial. Ca om era cam sarcastic, chiar zeflemitor uneori , dar dacă-i intrai în graţii erai un om făcut: te ajuta în orice aveai nevoie.
Tema, o banalitate astăzi! Dar faptul că Satran m-a pus să învăţ UDB-ul (Universal Data Base - creat în Germania de Est) cu documentaţie în limba franceză, cu documentări în limba rusă şi engleză şi că mă mai şi “lua la întrebări” în fiecare săptămână ca să vadă progresele mele, acest lucru mi-a format o deprindere de studiu folositoare mai târziu.
II: Pe ce calculatoare ai lucrat în studenție? Detaliază ciclul de realizare a unui program în acele vremuri când se foloseau cartelele perforate.
OȘ:
Singurul calculator pe care am lucrat a fost calculatorul IBM-360 din dotarea Centrului de calcul.
Ciclul de realizare? Ha, ha! Practic, era cam aşa:
- scriam programul cu caractere mari de tipar, ca să fie citite uşor pe formulare speciale, un fel de foi de caiet de matematică. Un singur caracter într-o “pătrăţică”.
- predam formularele la dispeceratul Perforare”, unde operatoarele transferau cele scrise de mine pe cartele perforate (nepoata mea s-a uitat cu mirare la nişte cartele pe care i le-am arătat).
- aşteptam chiar câteva zile pentru a primi programul transferat pe cartele.
- predam programul scris pe cartele la dispeceratul de la Central de calcul pentru a fi rulat.
- aşteptam iar câteva zile pentru primirea listingului.
- ei şi acum începea necazul: dacă am scris incorect ceva, am greşit ceva la logica programului sau a fost perforat gresit, corectam şi o luam de la început . Alte zile, alţi nervi, etc. Asta ne făcea să citim programul scris pe foi de câteva ori ca să nu greşim.
II: Cât din cunoștințele din facultate ți-au fost de folos în producție?
OȘ:
Toate cunoştinţele, chiar şi cele politice. Orice “introduci în calculatorul propriu” este util!
Este părerea mea!
II: După terminarea facultății ai mers în producție. Ce efort a fost necesar să te integrezi în echipa de la locul de muncă?
OȘ:
Fără efort deosebit! Încadrarea la Centrul de calcul a fost normală, de vreme ce lucram deja cu jumătate de normă încă din anul IV. La Centrul de calcul al CC al PCR, la fel de repede deoarece am fost recrutat de chiar profesorii mei: Doru Lucian Duţă şi Cornel Tudor. Eram “în familie”! Aici am avut norocul că imediat ce scriai programul îl şi rulai! Trai pe vătrai! Aici, pot spune că am devenit analist/programator în sensul bun al cuvântului.
La IRSOP, tot cu grupul ne-am transferat, aşa că nici nu s-a simţit că-s într-un alt colectiv.
II: Ce tipuri de aplicații ai dezvoltat de-a lungul anilor?
OȘ:
Ca aplicaţii? Erau aplicaţii care acum par nişte adunări şi scăderi din clasa a I-a! Atunci însă erau realizări.
La ASE:
- am participat la proiectul “Lansarea producţiei de centrale telefonice” de la Electromagnetica.
- am participat la prima încercare de determinare cu ajutorul calculatorului, a rezultatelor de la examenele de admitere (un colectiv condus de Gabi Diaconescu şi la care mai era şi Magda Mircea, regretatul meu prieten şi coleg.
La Centrul de calcul al CC al PCR:
- programe de căutare după cuvinte cheie a informaţiilor despre Partidele politice al lumii.
- evidenţa cadrelor şi a rezervelor de cadre al CC al PCR.
- evidenţa contabilă pentru secţia de contabilitate.
- realizarea interogării calculatorului de la Bucureşti din Neptun, cu ajutorul liniilor telefonice (mai întâi pe cele normale şi apoi pe cele speciale ale securităţii).
- programe pentru scrierea, la imprimanta cu ace din acele timpuri, cu caractere ministeriale pentru raportările către beneficiarii de la cel mai înalt nivel. PS. Împreună cu D.L. Duţă am “desenat” fiecare caracter. O banalitate astăzi.
- am realizat pe o maşină de trasaj (plotter) harta seismică a Bucureştiului utilizând cartelele perforate!!! Astăzi scanezi o poză şi ai rezolvat tema.
- şi multe, multe altele
La IRSOP, o mulţime de programe statistice care deserveau cercetările de marketing economic, politic şi social. Firme ca Rompetrol, BT, firme de cafea de toate felurile. Mai ales pentru firme străine. Una dintre cele mai importante a fost o cercetare cerută de Banca Mondială. Am participat activ la două exit-polluri pentru alegeri generale şi prezinenţiale. Dacă vă spun că lunar aveam 2-3 cercetări, între 1990 şi 2010, faceţi calculul. Avantajul pentru “creierul programatorului” era că fiecare cercetare venea cu ceva nou. De fiecare dată trebuia să producem ceva nou. Nu că n-am fi creat module pe care să le folosim la nevoie!
II: Pe ce calculatoare ai rulat programele scrise?
OȘ:
La ASE pe IBM-360, la CC al PCR Felix C256 iar la IRSOP pe tot felul de PC-uri care au apărut după 1990.
II: În ce limbaje de programare ai lucrat?
OȘ:
Assembler pentru IBM360, ASSIRIS pentru Felix C256, FORTRAN IV, COBOL, BASIC, Dbase, Socrate, SPSS, Foxpro , etc.
II: Ai lucrat și cu sisteme de gestiune a bazelor de date?
OȘ:
Normal! Ce se mai poate face fără SGBD-uri? Cred că vreo 95 % dintre lucrări au fost realizate utilizând un SGBD.
II: În informatică perfecționarea este continuă. Cum ai reușit să fi la curent cu noutățile din domeniu?
OȘ:
Aproape anual am urmat cursuri de perfecţionare la ICI, CEPECA, Fabrica de calculatoare. Chiar am devenit inginer de sistem prin nişte cursuri cu ieşire din producţie. Am urmat cursuri pentru însuşirea metodelor moderne de programare. Am “stat” trei luni de zile în Fabrica de calculatoare pentru a urmări şi testa asamblarea calculatorului tip Coral care trebuia să conducă întreaga activitate a Palatului Parlamentului. Numai că a venit 1989 şi .. calculatorul a ajuns la Centrul de calcul Piatra Neamţ, via expoziţia de la Moscova.
Am participat la cursuri de perfecţionare, dar n-am avut pretenţia că îs atoateştiutor! După anul 1990 am înţeles ce înseamnă “specializarea adâncă”, de nişă.
II: Ai simțit dinamica evoluției generațiilor de calculatoare?Care a fost impactul folosirii de calculatoare personale?
OȘ:
Cu siguranţă, calculatorul ne face viaţa mai uşoară atât pe plan profesional, cât şi în activităţile zilnice.
Pentru mine creşterea vitezei de calcul a fost lucrul cel mai important, deoarece beneficiarii lucrărilor erau foarte mulţumiţi că primesc rezultatele la timp şi de mare calitate, Viteza de calcul îmi dădea posibilitatea ca în acelaşi timp să urmăresc în tihnă acurateţea datelor, a calculelor şi a prezentării rezultatelor.
Economisim timp, energie şi bani datorită noilor tehnologii, dar trebuie să vedem şi reversul medaliei, pentru că-s Stan Păţitul. Utilizarea prelungită şi inadecvată a calculatorului provoacă numeroase probleme de sănătate: afecţiuni ale coloanei vertebrale, dureri musculare, tulburări de vedere, deficienţe circulatorii. N-am “scăpat” nici-una!
II: Ai simțit diferența trecerii de la cartela perforată spre dischete, CD-uri și acum spre USD-uri?
OȘ:
Cum Dumnezeu? Cantitatea de informaţii stocate, calitatea dischetelor, viteza de acces toate ne-au făcut viaţa mai bună!
II: Când ți-ai cumpărat primul PC?
OȘ:
Spre ruşinea mea, cam târziu! Cam în acelaşi timp cu introducerea la noi a internetului şi ca să stau mai puţin la serviciu.
II: Ce a însemnat să lucrezi acasă informatică?
OȘ:
“Enervarea” soţiei, pentru că şi ea şi fiul meu voiau să facem ceva şi în familie. Mai târziu am rezolvat problema: l-am înscris pe fiul meu la cursuri de programere căpătând un aliat!
II: A apărut Internetul. Ca informatician ai avut acces la resursele acestuia la locul de muncă. În ce an te-ai conectat de acasă și ai lucrat exact așa cum este acum cu telelucru?
OȘ:
Cam în acelaşi timp cu introducerea la noi a internetului şi ca să stau mai puţin la serviciu. Dar nu chiar ca acum. Acum, am activitate de telelucru cu nepoata mea în vederea cooperării la teme!
II: Eu te știu ca pe un tip extrem de exigent. Ce a însemnat a scrie module software de calitate?
OȘ:
Module de calitate? Nu uşor de realizat, dar fără o calitate înaltă se duce pe apa sâmbetei încrederea în calculatoare şi utilizarea lor. Pentru mine, ca să realizez o lucrare, chiar un modul mai mic din aceasta erau nişte paşi, care poate ieşeau din tiparul standard.
- trebuia ca beneficiarul să-şi precizeze foarte clar (chiar foarte clar) ce voia la final,
- ceream ce mi se pune la dispoziţie,
- urma o etapă de întrebări “naive” despre ce se întâmplă în activitatea clientelui.
De foarte multe ori mi se spunea la predarea lucrării că nu credeau că va ieşi ceva după câte întrebări “prosteşti” le puneam. Acest lucru era foarte necesar pentru a cuprinde toate situaţiile posibile, unele chiar inventate de mine în executarea lucrării. Etapa aceasta, urmată de un algoritm exact (schema logică, după cum spuneam noi pe vremuri) este pentru mine cheia tuturor lucrurilor în informatică, pentru că transpunerea într-un limbaj de programare nu este foarte complicat.
În concluzie, un program de calitate este acela care poate răspunde la orice situaţie reală sau inventată. Să ne înţelegem, nu se pot dezvolta module ideale, dar asta era ideea.
II: Hai să luăm etapele ciclului de dezvoltare și să vedem pentru fiecare, din experiența proprie ce înseamnă a face calitate adevărată?
OȘ:
Simplu, produsele informatice să răspundă cât mai rapid la cel puţin 99,99% din cerinţe! Cum? Asta depinde de calitatea profesională şi de imaginaţia “dezvoltatorului”.
II: Se vorbește despre productivitatea programatorilor. Tu cum vezi productivitatea la programatori, mai ales că modulele nu sunt omogene?
OȘ:
Utilizarea de limbaje de programare performante şi beneficierea de o analiză super amănunţită a procesului. Şi aici intervine imaginaţia rogramatorului., dar lucrul cel mai important este ca programatorii, dezvoltatorii să nu mai fie egoişti! Un exemplu clar de utopie! Aici intervine concurenţa, loială sau mai ales neloială, într-un cuvânt banul!
II: Înainte era o literatură de informatică românească. Ai folosit cărțile scrise de autorii români?
OȘ:
Da! Ca programator, am folosit foarte mult cărţile şi suporturile de curs ale cadrelor didactice şi ale cercetătorilor de la catedrele de specialitate din ASE. Nu că ar fi fost mai la indemână, ci pentru că erau şi sunt foarte clare, foarte bine scrise.
II: Când s-a generalizat accesul la Internet literatura de informatică tipărită a intrat în penumbră. Se simt diferențele? Îți amintești despre fabricile de software?
OȘ:
Cred că este impropriu spus fabrici de software, pentru că dezvoltau software-uri ASE-ul, ICI-ul, ITC-ul, Fabrica de calculatoare. Toate aveau colective de cercetare şi dezvoltare de soft.
II: Era în acele vremuri și o fabrică de calculatoare…
OȘ:
Da, Fabrica de calculatoare la care , după cum am spus, am urmat cursuri de perfecţionare şi de urmărire, pe secţii, a construcţiei calculatorului Coral pentru Palatul Parlamentului (Casa Poporului, pe atunci).
II: ICI, ITC, CEPECA îți stârnesc nostalgii?
OȘ:
La toate am urmat cursuri de perfecţionare cu specialiştii lor. Întotdeauna mi-a plăcut să aflu noutăţi, mai ales de la sursă, de la cei care le deţineau sau chiar de la cei care le descoperiseră.
II: Știu că ai lucrat alături de foștii tăi profesori din facultate. Detaliază, te rog.
OȘ:
Nu ştiu de ce (ştiu, dar nu vreau să spun!?!), dar foştii mei profesori au ţinut să fac parte din colectivele în care lucrau. Iulian Satran, Duţă Doru, Cornel Tudor. Cu Doru Duţă am lucrat cel mai mult. Ne înţelegeam din priviri, iar modulele scrise de noi, chiar foarte complicate se “pupau” fără nici-o eroare.
II: A venit Revoluția. Ce a însemnat ea pentru informatică?
OȘ:
Acces la tehnologii şi la produse software moderne, pentru care aveam unele embargouri până atunci. A fost într-adevăr un boom informatic. De aici a început specializarea îngustă a fiecăruia, pentru că, cel puţin pentru mine, era imposibil să cuprind toate informaţiile care mereu, mereu şi tot mereu apăreau. Şi apar şi acum!
II: În ziua de azi dacă faci o comparație între informatica de azi și cea de la începutul carierei ce diferențe vezi?
OȘ:
Pe scurt, a rămas la fel (din punctual meu de vedere) partea de analiză în sensul că trebuie să cunoşti realitatea, dar partea de programare, de testare, de folosire a noilor tehnologii (limbaje performante, calculatoare (generic vorbind) cu viteze la care aproape că nici nu visam, posibilitaăţi de prezentare a rezultatelor etc. De exemplu, de la modul de prezentare a rezultatelor de la primele alegeri libere la TVR până la modul futurist al prezentărilor de astăzi se vede diferenţa. Tehnologia-şi spune cuvântul.
Am accentuat pe modul de prezentare, dar după mine un mod de prezentare a rezultatelor cu “floricele” este ca mărgelele şi oglinzile pe care le dădeau conchistadorii, contra aur, băştinaşilor din teritoriile cucerite.
II: Acum se lucrează pe proiecte finanțate. În anii de demult cum se lucra în dezvoltarea de software?
OȘ:
În afară de sarcinile normale de serviciu, întotdeauna mi-am luat salariul datorită unor contracte ale angajatorului cu diverşi beneficiari din afară instituţiei sau (după 1990) 99% din afara României.
La CC al PCR n-am luat nici-un salariu din fondurile Gospodăriei de partid. Toate din incasările de la beneficiari. Ba chiar aduceam noi bani şi la Gospodăria de partid.
La IRSOP, prin definiţie eram „tributari” încasărilor de la contractele finanţate de beneficiari. Cu alte cuvinte dacă aveam „clienţi” aveam salariu! Nu s-a întâmplat niciodată acest lucru deoarece ambele colective la care m-am referit nu admiteau decât rezultate CORECTE şi ni s-a respectat întotdeauna opţiunea noastră. Cercetările de marketing de la IRSOP nu erau o înşiruire de frecvenţe, corelaţii, grafice. La prezentarea rezultatelor noi veneam „ca bonus” cu sfaturi de viitor, cum vedem noi viitorul afacerii şi ce şi cum trebuie acţionat pentru eficientizarea activităţii. Sună simplist, dar acest lucru ne asigura o viitoare cooperare şi chiar o publicitate pozitivă printre posibilii clienţi.
II: Acum accesul la resurse este extrem de lejer. Cum influențează folosirea celor mai noi tehnologii asupra dezvoltării de software?
OȘ:
Scurtează enorm timpul de realizare şi calitatea acesteia.
II: Exista o diviziune a muncii în informatică? Analiștii, programatorii erau profesii bine definite. Acum există o mare diversificare. Administrator, inginer de sistem, designer, tester și multe altele. Este un progres?
OȘ:
Poate fi numit şi progres, dar cu certitudine este o realitate. Eu am lucrat în colective mici în care atribuţiile nu erau net definite ca profesie. Fiecare era analistul, programatorul, testatorul şi executantul final. Chiar pentru lucrări de mare anvergură. Cred că ai tras concluzia, corectă, că am lucrat mereu în informatica de gestiune nu în cercetarea informatică.
II: Acum dacă arăți cuiva o cartelă perforată, face ochii mari. Este normal. saltul tehnologiei a fost extraordinar. Cum vezi transferul experienței de la o generație la alta? Se vorbește despre societatea informațională. În ce stadiu suntem acum?
OȘ:
Suntem la o răscruce foarte importantă de la care trebuie să ne hotărâm încotro o luăm: spre binele omenirii sau către distrugerea ei. Există tehnologie pentru ambele.
II: Pandemia a impus accelerarea implementării de aplicații pentru soluționarea de probleme ale cetățenilor în interacțiunea cu statul. Soluțiile sunt cele așteptate?
OȘ:
Daaa! Cozile de la diverse instituţii ne-ar fi terminat! Oricum, pentru mine foarte “iubitor” de cozi a fost foarte bună implementarea acestor aplicaţii.
II: Când vezi o soluție informatică în societate o analizezi din punctul de vedere al profesionistului. Ce impresie îți lasă?
OȘ:
De fiecare dată mă mândresc cu faptul că “de-ai mei” au realizat ceva care să-mi uşureze viaţa. Cârcotaş sunt deseori, dar mă gândesc că nimeni nu-i perfect, nici măcar eu!
II: Cei ce lucrează în domeniul informaticii sunt scutiți de impozit pe salariu. Multe categorii de salariați sunt iritați. Se justifică iritarea aceasta?
OȘ:
Vorba rabinului, şi tu ai dreptate şi tu ai dreptate. Pe vremuri era o opoziţie pentru informatizarea unui process sau altul din cauză că toată lumea se temea că vor fi daţi afară dacă vor fi înlocuiţi de calculator. S-a dovedit că opoziţia a fost inutilă, pentru că nu te poţi opune la mersul vieţii.
Acum, scutirea de impozit pe salariu suscită iritare prin comparaţie cu salariile mici pe care le are majoritatea salariaţilor. Dar ca să-i ţinem pe foarte bunii informaticieni români acasă, trebuie să aibă beneficii măcar apropiate de cele pe care le-ar avea în altă parte.
II: Școala românească de informatică produce absolvenți de foarte bună calitate. Așa a fost dintotdeauna? Care este explicația?
OȘ:
Din totdeauna! Asta se datorează cadrelor didactice ale şcolii româneşti de informatică. A exigenţei cu care se recrutează cadrele didactice. Poate suna a şablon, dar şi datorită inteligenţei native al studentului rămân.
II: Cum vezi informatica românească în următorii 5 ani?
OȘ:
Sper în înfiinţarea “ghişeelor unice” şi a website-urilor pentru plata electronică a taxelor şi impozitelor. Acest lucru este posibil având în vedere performanţelor noilor tehnologii. Chiar a celor existente, dar este nevoie de o instruirea şi perfecţionarea continuă a persoanelor care lucrează cu aceste tehnologii, precum şi a cetăţenilor, pentru a le utiliza la nivelul capabilităţilor lor.
Poate speranţa mea este un pic (sau mai mult) prea optimist, dar chiar nenorocitul acesta de Covid-19 va face să ne accelerăm acţiunile.
II: Dar peste 10 ani?
OȘ:
Peste 10 ani! Cam mult pentru mine, din păcate! Voi avea 84 de ani … sunt eu optimist din fire, dar din păcate şi realist. Vezi, peste 10 ani sper (sun sigur) că va fi aşa cum doar în filmele SF vedem acum. Mintea omului poate “scorni” o mulţime de facilităţi pentru a-şi uşura viaţa. Cu speranţa, şi aici nu-s prea optimist, că “scornirile” lui să nu i se întoarcă impotrivă. Să nu se realizeze aievea ce-am văzut în seria filemelor ca Planeta Maimuţelor! Ar fi păcat!
Îi mulțumesc lui Octavian ȘĂRBAN pentru că a răspuns la întrebările mele și am credința că cititorul a văzut ce a însemnat cam 50 de ani de informatică românească la firul ierbii, adică acolo unde s-au dezvoltat sisteme informatice, căci Octavian ȘĂRBAN este unul dintre reprezentanții de frunte ai domeniului, care tot timpul și-a practicat meseria la cele mai înalte standarde.
(01 decembrie 2020)
No comments:
Post a Comment