Wednesday, December 30, 2020

30 decembrie 1947

Au trecut de atunci 73 de ani și deși nu sunt născut în 30 decembrie 1947, ci doar în anul 1947 nu m-am considerat niciodată de-o vârstă cu republica pentru că:
- mi-a fost neclar cum s-a ajuns la îndepărtarea regelui,
- nu am înțeles necesitatea evenimentului,
- am avut neclarități legate de amestecul extern,
- s-a schimbat prea des semnificația acestei zile,
- prezența armatelor sovietice era apăsătoare,
- doar tipărirea de timbre omagiale avea semnificație.
Că a fost regat, că a fost republică, noi am dus-o rău și atunci și atunci, deci că a fost alungat regele, acțiune cu care s-au lăudat ani în șir comuniștii sau că au venit comuniștii la putere sau că a venit FSN-ul la putere sau CDR-ul tot mare brânză nu s-a făcut.
Concluzia mea este una singură: dacă vrem să se întâmple ceva, trebuie să punem mâna să muncim și să facem lucruri bune, să nu ne mai văităm și să spunem că alții sunt de vină de toate relele care ni se întâmplă, căci fiecare dintre noi punem umărul la toate grozăviile care ni se întâmplă. Doar ridicăm din umeri, ne mirăm și așteptăm să ne pice din cer ceva. Ei bine, din cer nu pică nimic și dacă nu terminăm cu minciunile, cu pomenile și cu nemunca, vom fi ce-am fost și mai rău decât atât. Punct.
(30 decembrie 2020)

No comments:

Post a Comment