Thursday, December 3, 2020

Povestea cutiei cu chibrituri

     Legenda zice că un producător de chibrituri o ducea rău cu afacerea. Un prieten i-a zis că are o soluție pentru a-și dubla producția și câștigul, dar care soluție, merge o singură dată. Producătorul a acceptat. A produs cutii de chibrituri cu eticheta pusă pe dosul cutiei și când omul deschidea cutia, îi cădeau chibriturile pe jos, fiind obligat să cumpere o altă cutie. Numai că clientul învăța lecția și deschidea corect cutia fără să-i mai cadă și a doua oară chibriturile pe jos. este adevărat că producătorul și-a dublat producția, dar o singură dată. Și în cazul cauciucurilor de iarnă tot despre dublarea producției este vorba, dar tot așa o singură dată, căci după aceea se vor produce simultan cele două tipuri de cauciucuri, dar explozia vânzărilor a fost în primul an când s-a introdus obligativitatea cauciucurilor de iarnă.
    Dacă privim cu atenție, orice pandemie aduce necesitatea unui vaccin, necesitatea vaccinării, deci introducerea în producția de masă a unui nou element, cu efecte spectaculoase asupra celui care descoperă vaccinul. Este vorba de o abordare cu caracter unic și asupra produsului dar și asupra profitului, dacă este analizată dimensiunea afacerii. 
    În cazul SARS COV 2 este vorba de o dimensiune plabetară, deci de vaccinarea să zicem a 5 miliarde de oameni, dacă restul până la 7 miliarde refuză vaccinul. Afacerea are caracter unic, în ideea că 5 miliarde se vaccinează doar într-un an. După aceea se vor vaccina anual dar nu mai mult de 200-500 de milioane, iar scăderea raportului cerere/ofertă va duce la scăderea prețului de vânzare a produsului și la scăderea dramatică a profitului. Se va găsi o altă nișă de producere a profitului, schimbând placa cu pandemia spre altceva la fel de stringent.
(03 decembrie 2020)

No comments:

Post a Comment