Tuesday, December 1, 2020

Tristețea unui început de iarnă

1 decembrie este prima zi de iarnă din punct de vedere calendaristic. Românii se tot miră că:
- primăvara este cu timp variabil,
- vara este foarte cald,
- toamna plouă  și frunzele cad,
- iarna este ger și ninge.
Aceste mirări sunt de neînțeles pentru mine, căci țara noastră este plasată pe glob în zona temperată, adică există cele patru anotimpuri care vrând-nevrând se succed implacabil. De aceea n-ar trebui să ne vai mirăm și nici să ne văităm că vara e foarte clad și că iarna este ger. Nu am o explicație de ce ciobanul din Miorița stă consolat în fața destinului deși știe ce-l așteaptă și omul de lângă noi, deși nu trăiește drame existențiale, nu s-a obișnuit cu adevărul banal că vara trebuie să fie și foarte cald, iar iarna este frig, căci de aceea este iarnă.
Anul acesta iarna a venit cu o zi mai devreme din moment ce în București a nins pe 30 noiembrie 2020, chiar în ziua Sfântului Andrei, cel care acum câteva mii de ani ne-a creștinat.
(01 decembrie 2020)

No comments:

Post a Comment