Monday, July 22, 2019

Rezistența la informatizare la români

Rezistența la informatizare la români este proverbială și se vede de la un kilometru căci:
- sistemul de sănătate stă blocat de o lună,
- primăriile nu implemenetază ghișeul electronic,
- votul electronic este la ani lumină de noi,
- catalogul electronic din școli e doar un deziderat,
- fluxurile informatice sunt incomplete și întortocheate,
- serviciile publice electronice sunt apoape nule.
La noi un buletin de identitate nu se comandă electronic. Nici pașaportul nu se comandă electronic. Despre plata impozitelor lucrurile sunt aberant de sofisticate, căci interfețele sunt atât de neprietenoase încât îi sperie și pe cei mai perseverenți cetățeni care ar vrea să-și îmbunătățească nivelul de confort și să facă economie de timp.
În loc să intrăm pe un site și să solicităm o adeverință, acum:
- mergem la sediul instituției,
- depunem o cerere tip care este înregistrată,
- ni se dă un termen de soluționare,
- dăm un telefon să vedem dacă la acel termen e gata răspunsul la cerere,
- facem un drum să luăm hârtia cu soluția.
Totul se rezolva prin informatizare astfel:
- intram pe un site,
- ne făceam un cont,
- completam minimal un tabel bifând,
- eram căutați în baza de date,
- ni se genera soluția,
- soluția era trimisă ca document,
- noi tipăream paginile.
Există o mare rezistență la români în chestia cu informatizarea căci statul care este un manager foarte slab nu știe să pună problema. Dacă la plata de impozite s-ar reduce cu 15% nivelul doar pentru cei ce plătesc online, dacă managementul de documente i-ar ierarhiza pe funcționari pentru calitatea prestațiilor în online, dacă rețetele compensate din sistemul manual ar fi cu 30% mai scumpe decât în mediul online, cu siguranță că presiunea ar fi alta și informatizarea ar avea un alt ritm. Și pentru celelalte aplicații tot așa ar sta problema, căci totul se reduce la bani. Dacă depunerea bilanțurilor ar fi stimulată financiar, dacă obținerea de certificări și examinările s-ar face online în condiții avantajoase pentru cetățeni, cu siguranță că informatizarea nu ar mai fi un obstacol.
Există mentalitatea că informatizând, nu se mai fură, nu se mai tărăgănează. Un pic de adevăr există și aici, căci odată introdus un document în sistem, el lasă urme chiar dacă este șters și sistemele de autentificare identifică persoana, locul și momentul când se produce o activitate, deci nu se mai invocă niciun nu am știut sau nu știu cine a făcut cutare chestie. Informatizarea disciplinează, responsabilizează și eficientizează, adică face exact ceea ce au nevoie cetățenii acum.

(23 iulie 2019)

No comments:

Post a Comment